Pulsul orasului
Pulsul orasului bate incet. Se aude de undeva de departe. Cadentat initial si apoi agitat. Apoi parca ia o pauza. Linie moarta. Si continua asa, inert si totusi viu, sa ne curga prin vene. Pana la epuizare. Ne imbolnaveste cu lumina, caldura si praful lui. Niste droguri care-ti intra prin pori, prin ochi, prin urechi. Timpanele iti vajaie nebune, cuvintele ti se lipesc, parca, de retinele celorlalti, nu de timpane, pentru ca deseori obtii reactii prin care oamenii isi misca in mod ciudat ochii. Li se maresc pupilele, li se contracta, ochii tind sa iasa din orbite sau toti se transforma brusc in chinezi.Japonezi? Cine sa-i mai stie. Pulsul orasului nu are nevoie de transfuzii, de perfuzii, de pastile, de calmante. Nici gtu, pentru ca ai ajuns sa inveti sa existi asa... bolnav. Normalitatea definita prin calm, placere si liniste ti se pare o plaga mortala. Pentru a ajunge dincolo de portile unui tic-tic-tac ai nevoie de curaj sa te rupi de tine, sa iti tii respiratia pana cand ti se umfl