Traiesc singura. Intr-o casa cu multi pereti. In fiecare zi apare altul in locul pe care, cu o seara inainte daramasem altul... si tot asa. In fiecare dimineata. Ma trezesc si ma lovesc de pereti albi, gri, rosii, mov, portocalii. Ii privesc cum cresc, incet, ca iarba si uneori, inevitabil, ajung sa trec prin ei si las in urma gauri ca intr-un plaman ftizic, din care curge din cand in cand sange... Uneori, peretii sunt calzi, netezi, aproape... Alteori insa sunt reci si goi. Nu imi plac peretii goi pentru ca ma fac sa ma simt eu goala, pe dinauntru. Ca un corp in care traieste doar o inima. Si care bate incet si monoton. Uneori desenez pe pereti povesti al caror sfarsit nu mai ajung sa il cunosc. Mi-e frica uneori sa merg mai departe cu creionul pe stratul de var. Prefer sa-mi inchipui... Naluciri triste, vestede sau pline de sclipiri. Tot aia. Peretii raman acolo, molcomi. Neterminati. Ca un cuvant pe care incerci sa il spui si nu reusesti nici macar din semne. Te intorci si pleci. S...