Oana Dixit

Degeaba încerci să ștergi amintirile cu un burete îmbibat în timp. E ca și cum ai crede  că poți să cureți o pată de cerneală mâzgălind peste ea cu un stilou. O ascunzi sub alte forme, dar bucata aia de hârtie n-o să mai fie niciodată albă.  Și indiferent de ce văd ceilalți, sub liniile aproape perfecte tu o să distingi mereu  pata care te-a determinat  să le desenezi. Poate nu reușești altceva decât să ajungi să urăști desenul și, mai ales, artistul care le-a mâzgălit. Deși nici unul, nici celălalt  nu are nicio vină. Poate…

Sparge oglinda și-o să ai grămadă de oglinzi mici în care să te vezi din toate unghiurile pe care încerci să le eviți. Închide ochii și-o să auzi toate gândurile  ascunse-atât de bine (oare?) pe care încerci să nu le-asculți. Mai bine înveți  să construiești ziduri peste tot în jur. Și fă cumva să te ascunzi între ele și, în același timp, în afara lor.  Fugi!