Posts

Showing posts from August 11, 2008

Cand unele lacate nu sunt deschise de chei

Image
A inchis usa aruncand cateva cuvinte pe care nu le-am mai auzit. Nu pentru ca ar fi vorbit prea incet si alintat, pentru ca a spus cuvinte urate, cu gandul sa le aud, si nici pentru ca as fi avut muzica data prea tare. In momentele alea si muzica, si albul peretilor, si scaunul prea tare si patrat mi se pareau ametitoare, ca si cum s-ar fi unit intr-un rollercoaster destinat mie si starii mele. Intr-un rollercoaster, care sa-mi dea o stare de voma amestecata cu o durere groaznica de stomac. Sa ma faca sa-mi inclestez pumnii prinzandu-ma de aer. Aerul care devenise prea satios, ca o prajitura cu foarte multa ciocolata, dandu-mi si el, la randul lui, o stare de greata. Din cauza asta nu am auzit cuvintele lui. Am vazut doar o mana cu contururi feminine, care-a ridicat cheile de la usa de pe masuta din hol. Punct strategic, m-am gandit. Am ramas pe scaun, tragand cu pumnii de aer, incercand parca astfel sa mi-l bag cu forta in plamani, cu o ritmicitate barbara. Si ochii mi-au ramas desc…

Do not buy!

Al-Qaida are reguli noi pentru femei. Cel putin in zona Anbar din Irak.
Doamnele si domnisoarele nu mai au voie sa cumpere legume care au forme... sugestive, spre exemplu castraveti. Numai barbatii ii mai pot achizitiona.
Alte reguli total absurde interzic inghetata pentru ca nu exista pe vremea Profetului sau produsele cosmetice - he-he, existau si in Egipt (sau Profetul o fi fost inainte de vreme?) -

Anotimpul litoralizarii

Un milion de lei vechi ca sa iti arunci in sictir cortul in curtea unei case, undeva pe litoral. Un milion pentru ca intre tine si cer sa fie o bucata de panza, uneori impermeabila. Nu mai sunt locuri. In geamurile si pe portile caselor si pensiunilor sunt afise mazgalite succint, rapid si stangaci: ”NU mai avem locuri!” Si de-asta preferi sa platesti pretul unui pat si-al unui dus cald pentru ca sa-ti pui cortul unde o fi. Fara sa gandesti, sa calculezi. Te vrei la mare.
Da, e scump litoralul. E mizerabil. E asa de trist. Si-i plin, de parca ar vrea sa faca in ciuda. Plin de familii cu bilete date de stat la preturi de nimic, de smecherasi cu mandre blonde (si la propriu si la figurat) care arunca cateva milioane pe o noapte de cazare si dau pe gat un pahar de whiskey cumparat cu peste 500.000, doua degete. Degeaba aruncam cu pietre. Am devenit ca niste caini care se intorc la stapanul care a aruncat in ei cu un pantof vechi si i-a lasat sa doarma in ploaie. Maine, tot acelasi caine i…