Oana Dixit

Vorbeam ieri despre oameni care stau in canale. Well, in seara asta, dintr-un canal din fata blocului, a iesit brusc un pusti de vreo 10-12 ani. A fost asa... nu stiu cum, o aparitie oarecum epica. Parca a aparut brusc, dintr-o alta lume, patronata de alte zeitati ciudate, cu ochii albi din cauza intunericului incare traiesc si cu haine zdrenturoase, care isi indeamna creatiile sa uite de sine in cautarea unui loc cald, iluzoriu. Pana la urma, daca ma gandesc bine, si noi, ceilalti, oamenii care traiesc sub cer, nu sub pamant, suntem la fel. Pierduti in intuneric, orbecaind aiurea in cautarea unor chestii mai mult sau mai putin iluzorii, ravnind zi de zi dupa o forma sau alta de pierdere de sine. Nici nu-mi dau seama cine-i mai tragic. Noi sau ei. Traim intr-un univers al impresiilor, al impresionantului si al impresionabilului. Bineinteles ca nu generalizez, ar fi absurd. Doar ca de multe ori suntem prinsi asa intre frigul de afara, caldura din canalul plin de sobolani care misuna pri