Oana Dixit

"Aceasta reclama va exista si maine. Dar tu?" E cea mai sadica intr-un sens absolut negativ. Fa-ti nene asigurare, ca maine da masina peste tine, cazi intr-un canal, te prabusesti cu avionul, te intoxici, te injunghie unul pe strada dupa ce-ti fura ceasul, portofelul si mobilul, te musca un sarpe veninos, te ineci si MORI, MA, MORI! si a ta familie indurerata nu o sa primeasca nimic, ma, nimic! Faceti-va asigurare, nu zic nu, dar nu in ideea ca maine nu o sa mai existati. Vine o ploaie si anuntul ala se duce, il picteaza unii cu grafitti, se enerveaza un smecher si-l rupe, plateste o alta firma mai mult si cumpara spatiul publicitar. Maine, ca si azi de altfel, totul e posibil. Treci mai departe! S-a facut verde la semafor si tu stai cu ochii la reclama asta stupida!

Scriam mai demult pe undeva pe net ceva intitulat "Home is where your heart is"... , concluzia fiind ca nu am home, sau poate doar heart. Si era ceva de genul urmator: M-am surprins de atatea ori zicand "merg acasa" incat m-a cuprins putin un sentiment de dezradacinare... Acasa merg la Targu-Jiu, acasa merg la Cluj la bunici - pe vremea cand scriam asta inca mai aveam la cine sa merg... -, acasa merg la " casa de weekend " de la munte pe care si-au facut-o ai mei pt ca numai in weekend, de cateva ori pe an, ajung pe-acolo, acasa merg in Bucuresti in fiecare seara de la serviciu... Pana la urma ma simt prinsa intre sentimente si amintiri uneori contrarii, fara sens sau perspectiva si tragic e faptul ca niciuna dintre aceste "acasa" nu e casa mea. Merg la parinti, merg la bunici, merg unde stau cu chirie. Daca ar fi sa-mi caut un punct de sprijin imi gasesc doar in franturi de gand si sentimente uitate sau lasate pe cine stie unde. Si, de fiecare...