Inspir idei, expir compromisuri...
Ii spuneam cuiva acum cateva ore, ca in loc sa primesc lumina, de inviere am primit idei. Si, pana la urma, asta e... ideea. Inviere, adevar, viata, speranta si toate lucrurile de genul asta. Idei si impuls sa scriu diverse, ce-o fi. Mai demult, credeam ca asta e lucrul care ma tine in viata. Si acum cred asta si nu exista persoane, lucruri sau intamplari pe lumea asta care sa ma faca sa ma simt mai bine, sa-mi dea sentimentul ca traiesc, sa ma faca sa ma simt eu, ca atunci cand scriu. Ce-o fi. Mult, putin. O idee. Mai multe. Mi-e dor si regret si poate nu am timp si ma pierd in atatea lucruri. In general, oamenii din jurul meu nu inteleg de ce imi place sa fiu singura. Eu si ideile mele. Pentru ca daca nu as beneficia de mult prea scurtul timp in care sunt singura, as simti ca nu are sens sa fac pasul urmator. De ani de zile, de cand nu am mai publicat nimic. Nici o carte, nici un rand pe foile uitate ale unui volum oarecare, e ca si cum ma sting. Ideile trebuie culese, simtite in li