Oana Dixit

La culcare, Rares asculta o poveste. Si apoi cere "încă dată” și ”încă dată”. Și ca ”încă dată” să nu fie de prea multe ori, poveștile clasice au devenit adevarate romane cu tot felul de personaje noi. Și, pe langa asta, uneori sunt interactive. Cel mai des asculta Scufița Roșie. Ei bine, povestea incepe cam asa A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - O fiță Așa.. o scufiță. Și ce culoare avea scufița? R - Roșe O scufiță roșie. Și din cauza asta o chema... R - Fița Roșe Bun. Și povestea continuă cu mama care-i dă coș cu merinde și medicamente pentru bunicuță, cu lupul care o convinge pe Scufiță să culeagă flori pentru bunică și ciuperci ca să facă o ciulama si multe altele despre care nu ați auzit, pentru că nu s-a povestit. In fine. Scufița Roșie de azi a decurs cam așa:   A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - Ouă Cum să aibă ouă? Avea ...

Se schimbă ora sâmbătă. Da, sâmbăta asta, deși eu credeam că e vorba despre ultima sâmbătă din octombrie și atunci ar fi fost sâmbăta viitoare. Dar nu, trecem la ora de iarnă acum, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie. Buuun. 4 devine 3. Trecerea la ora de iarnă e privită cu bucurie pentru că ”ne trezim mai târziu”. Ok, așa-i, dormi cu o oră în plus duminică, iar luni, în loc să te trezești la 7, te trezești tot la... 7, doar că ar fi fost 8 și organismul tău, încă neobinșuit cu ora de iarnă te păcălește că dormi mai mult și ești mai odihnit (deși, probabil, te-ai culcat tot la 1 noaptea, deci ai dormit tot 6 ore). In fine. Nu despre schimbarea orei voiam sa vorbesc. Scria Alina pe site-ul ei, fricidemamici.ro despre lucruri pe care nu le mai poate face acum, după ce are copil, așa cum le făcea înainte. Practic, despre lipsa timpului sau, fie, jonglarea cu timpul astfel încât să reușească să le facă pe toate. http://www.fimfiction.net/story/224777/tomorrow-ne...

Am fost la meci. La România - Finlanda. Pe stadion. Nu mai văzusem nici un meci direct de pe stadion. Who am I kidding? Nu mai văzusem nici un meci în nici un fel. Nici măcar ascultat la radio. Dar ideea e alta. Fie, ideile sunt altele: 1 - de ce trebuie să te lase rece faptul că România pierde. Ba mai mult, de ce nu are sens să ai nici cea mai mică speranță că va câștiga 2 - ce modificări aș face eu în regulamentul fotbalului de pretutindnei Să le luăm pe rând. Radu Malcovici era un băiețel șmecher. Bunicii lui din partea mamei fuseseră amândoi medici renumiți. Bunicul, un chirug genial care reușise, acum zeci de ani, să facă prima operație de atașare a unui dispozitiv complicat unui adolescent care-și pierduse brațul drept într-un accident. A vuit prea internațională atunci. Lumea îl saluta pe stradă, devenise un erou național. Bunica lui, genială și ea, chiar dacă nu așa cum era bunicul, scrisese tratate peste tratate despre bolile autoimune. Cunoscută, apreciată. Bunicii din...

I know! Nebunie curata. Nu intelegi nimic. Nici o doamna participanta la concursul organizat de revista femeia nu a inteles. Nici eu si B., cand Rares se umpluse de ”coșuri”  Sa le luam pe rand. Zilele trecute o femeie suna la redactie. Mai exact, a fost redirectionata de la receptie la mine. Asa se intampla de obicei cand oamenii care suna spun orice. Sunt redirectionati la online, chit ca articolul e din print (evident, urcat si pe online), cand vor sa dea un anunt, sa fie sers un anunt, sa faca un deal de advertising pe site (ceea ce tine de vanzari, nu de online per se) s.a.m.d. Deci, sunase o femeie. Dialogul a fost cam asa:  Oana - Buna ziua! Femeie - Buna ziua. Am participat la un concurs la revista ”Femeia” si... Oana - Stiti ca ati sunat la Libertatea? Femeie - Da. Nu pot sa intru pe site la revista ”Femeia”, la concurs. Nu mi se incarca si cautam un numar de telefon de la revista ”Femeia” si am gasit numarul dvs. Oana - Da, stiti, revista ”Femeia” nu e...

Yep! Aţi citit bine. Am fost martoră la unul dintre lucrurile pe care le urăsc cel mai mult. O şpăguţă la ANAF. Ba chiar una nereuşită, nu ştiu dacă pentru simplul fapt că eram şi eu acolo sau pentru că angajata respectivă nu a vrut să accepte şpaga din principiu. Dar... să vă povestesc cum au decurs lucrurile. Am dat nas în nas cu birocraţia de la noi, luni, când am mers la ANAF pentru decizia de timbru de mediu pentru maşinuţa pe care mi-am luat-o, evident din Germania, ca orice român de rând. Anyway, eram pentru a treia oară în birou la o duduie grăsuţă, aparent nervoasă, dar într-un final uimitor de amabilă. Cum stătea ea în spatele biroului plin de icoane şi iconiţe, cu ochelarii pe nas şi se uita pe actele mele, intră o mamaie tremurând şi cerându-şi scuze după scuze. Femeia îşi cumpărase o maşină de la cineva care preluase leasingul de la altcineva şi nu mai ştia care acte îi trebuie şi care nu şi voia să afle ce şi cum. Autoritară, madama de la ANAF i-a explicat, mamaia nu ...

Nu stiu de ce ma astept ca oamenii interesanti, inteligenti, nebuni si frumosi pe care i-am cunoscut candva sa fi ramas asa. Poate pentru ca am impresia deseori ca numai eu am "reusit" sa ma pierd, sa ma ingrop cumva, sa ajung ca un monitor caruia de-a lungul vremii i-au murit cativa pixeli si a ramas asa..stricat si "neintreg". Nu stiu de ce sper ca macar altii sa fi supravietuit...vietii. Dar din pacate, cand te revezi cu oamenii dupa ani si ani sau afli despre ei una-alta si iti dai seama ca au murit si ei, poate mai mult decat tine, ti se pare nedrept. Ti se pare aiurea si ii invinovatesti, de parca ei, urcati de tine de un piedestal al aproape-perfectiunii, nu aveau dreptul sa se schimbe in rau -asa cum ai facut-lo tu-. Sa se conformeze, silit sau fortat-voit normelor societatii. Ei, macar ei, ar fi fost bine sa ramana asa aproape perfecti... Nu de alta, dar macar asa ai crede si tu in ceva. Fie ca ar fi vorba despre trecut.

Si uneori ti se face dor de oameni... Dor dintr-ala adevarat, pe care il simti ca pe un loc gol maturat de vant, ascuns undeva in infinitatea sufletului (pentru ca sufletul nu poate fi altceva decat un crampei de infinit). Dor adevarat de oameni adevarati. Adevarati in felul lor unic. Dor de o mana de oameni pe care tu i-ai cunoscut altfel, o mana de oameni care tie ti-au "vorbit" diferit, o mana de oameni interesanti, o mana de oameni cu o frumusete aparte, care a ramas ca o dara de lumina printre feliile de intuneric create de alte destine, moi si indiferente, care ti-au calcat pragul ochilor prieteniei. Sau poate nici macar atat... oameni care ti-au trecut doar pragul ochilor cunoasterii.  Nu e vorba de iubiri mai mult sau mai putin efemere, ci de oameni care, pierduti in masa de gri pentru altii, pentru tine au insemnat altceva. Pentru tine au fost frumosi, interesanti, amuzanti, nebuni, uimitor de inteligenti sau din cale afara de talentati. O mana de oameni pe ca...

Il poti considera pamflet. Sau nu. Inainte sa intram si noi in cercul asta in care te rotesti ametitor again and again si forever - aka tagma parintilor - Bogdan spunea ca el vrea mai multi copii, o familie mare, sa vina toti acasa de sarbatori bla-bla-bla. Acum, la cateva saptamani dupa ce are primul copil din lista lui lunga nu ii mai invidiaza pe cei care au mai multi si nici nu-si mai doreste. Acum simte un mare respect pentru parintii cu mai multi copii. Asa cum simti pentru un erou. Eu nu imi doream nici un copil si ii consideram, in gluma, nebuni pe cei care au copii - in principiu mai multi - Acum sunt absolut convinsa ca sunt nebuni. Sau, fie, nu nebuni, dar macar masochisti - si nu in sensul bun al cuvantului, if u know what I mean - Dupa ce devii parinte ti se schimba lista de prioritati dar si de idealuri in viata. Unul dintre idealuri e - inevitabil pentru toti parintii din cate am auzit - sa dormi. Noaptea, dimineata, in miezul zilei, cand o fi. Sa dormi asa, de neam...

Parca as fi o persoana fara sange cand vine vorba despre tantari, pentru ca ma evita. Rareori ma musca vreun astfel de specimen si nici cu alte insecte nu am avut probleme DAR.... .... de ceva vreme - vreo saptamana jumatate or so - am devenit un fel de bucata de carne data cu miere or something, care se plimbă prin oras. Adica asta cred eu ca ar atrage toate insectele pamantului. Si, sincer, ale aerului, ale who knows what and where, avand in vedere ca si in zone aparent "insectles", ele ma ataca. So it begins... La metrou ma gadila ceva pe fata. Well, zic eu, un fir de par. Dar parca firul ala cobora de pe frunte spre ochi, pana am simtit o super usturime. Dau sa vad ce se intampla si scot din ochi o furnica. Ba mai mult, ciudatenia pamantului, vie si nevatamata. La serviciu, un paianjen se plimba frumos pe tricoul meu. Nothing unusual, mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu vizitata de paianjeni @work, doar ca in noul context, merita mentionat. Acasa. seara. stau ...

Am spus mereu că NU, că eu voi fi ferită de asta şi, uite, ca o glumă proastă, destinul s-a gândit să îmi facă o surpriză. Am plâns aproape două săptămâni. Acasă, pentru că la serviciu uiţi despre. Apoi am început să simt aşa, din ce în ce mai mult, cum totul se sfârşeşte şi să îmi amintesc de toate articolele alea care se voiau a fi emoţionale, cu oameni care erau pe moarte. Şi lor li se sfârşea viaţa şi făceau tot felul de liste. Să-mi fac şi eu? Cam aiurea în momentele astea, să începi să te gândeşti la ce nu ai făcut până atunci şi să faci totul brusc. Nu ai timp, nu ai resurse şi, mai ales, nu mai ai energie. Şi, printre altele, nici nu mai ai voie să-ţi periclitezi şi mai mult starea şi aşa semi-deplorabilă. Şi ce e de făcut? Ei bine, sunt ore în are poţi să ignori, dar nu ai cum să uiţi şi, mai ales, nu are cum să-ţi treacă. EVER. Şi apoi îţi vin în minte toate deciziile, proaste sau nu, care au dus, cumulat, la rezultatul prezent, dar oricâţi de "şi dacă......

SU-GA-TI-VA! Funny moment acum cateva zile, in Diverta, cu un angajat tinerel. "Mama-copiilor" voia sa cumpere banale sugative pentru feciorii ei. Cu totii am avut, dar nu toti le stim spune pe nume -sugativa-. Il intreaba pe un tinerel unde gaseste sugative, iar privirea lui buimaca ne-a buimacit si pe noi. Brunetelul habar nu avea ce e aia sugativa, astfel incat "Mama-copiilor" i-a explicat ca e "hartie dintr-aia, care suge cerneala" *sau ceva similar* iar atunci, tinerelul a mers la un coleg de-al lui tanar (nu tinerel) caruia i-a explicat frumusel ca e o doamna care intreaba de hartie dintr-aia care suge cerneala bla-bla. Tanarul stia ce e aia sugativa si ne-a aratat pe ce raft se gaseste. Ciudat rau, ca doar nu e regionalism or something, e pur si simplu... SU-GA-TI-VA. Pe de alta parte, ok, nu stii ca sugativa e hartia aia care suge cerneala de pe foaia caietului, dar sigur ai auzit expresia. "Ma, sa vezi ce a facut Andronache la chef la...

Bucuresti, 12.11.2012 (39 de zile pana la Apocalipsa) - Cercetatorii britanici, americani (din 5 state diferite), rusi, australieni, italieni, romani s.a. - cel putin unul din fiecare fus orar - s-au intalnit de urgenta la carciuma "Sfaristu-i dupa usa, sa mai beau o dusca" pentru a discuta despre celebrul deja sfarsit al lumii. Unde e? L-a vazut cineva? Cand, cum si de ce vine? Ia mita sa ne lase in pace? Creste salariile? Pe buzele fiecarui cercetator erau intrebari vitale. In urma dezbaterilor indelungi, paharele s-au golit, rusii au avut castig de cauza si au glasuit astfel. Sfarsitul lumii trebuie sa vina. E clar. Orice are inceput are si sfarsit. Mai devreme sau mai tarziu o sa punem paharul jos pentru ultima data. Eu zic asa. Cercetatori fiind, sa cercetam situatia si sa inventam "butonul de apocalipsa". Cum noi, rusii, in sectorul 11, suntem primii care vom muri, aproximand ca sfarsitul lumii vine la ora fixa peste tot, cand il vedem, apasam butonul d...

Homeless isi misca degetele, incet, unul cate unul, de parca torcea niste fire invizibile. Frigul de afara il intepenise si incerca sa se dezmorteasca. Era singur. Un om singur si un caine hapsan pe care ajunsese sa il urasca. In noptile in care tremura ca un telefon pus pe vibratii visa sa intre in pielea cainelui Dog, care ii tinuse de urat atata amar de vreme. Ii placuse de el initial. Il gasise langa un tomberon, lovit si cu blana murdara de sange inchegat, infometat si trist. Il adorase in momentele alea pentru ca, desi nu era om, era un suflet mai pedepsit decat el, mai bolnav decat el si mai lipsit de speranta decat el. Cum sa nu ii fi tresarit sufletul de fericire, acolo... macar un dram de fericire, cand si-a gasit un companion loial si cald aflat intr-o situatie mai aiurea decat a lui. Nu se mai simtea ultimul de pe Pamant... Bine, poate ramasese ultimul om, dar nu ultimul suflet. Speranta moare ultia si a lui a murit intr-o dimineata de noiembrie. 1 noiembrie 2014, cand ...

Potrivit unui nou studiu realizat in mare secret si care s-a desfasurat pe o perioada extrem de indelungata de timp, fiind inceput de egipteni, gasit scris pe peretii unei piramide, descifrat de nemti si ulterior continuat de britanici, "ploaia dauneaza creierului". Da, asa era un titlu la rtv mai devreme. Studiu, facut probabil de romani, dar pentru ca e (a fost) la moda "studiul realizat de britanici" vom spune ca si asta e, iti dadea in cap cu urmatoarea concluzie, enuntata mai sus. So, daca ploaia dauneaza creierului, prin faptul ca eu mi-as dori sa ploua la nesfarsit, asa, zi de zi, inseamna ca ,in mod subconstient imi doresc sa devin senila. Bine, eu si toti ceilalti din jurul meu. :p

Nu putea sa priceapa de unde exista fascinatia mea pentru picioare. Si nu, nu intr-un mod libidinos. Nu aveam vreun fetis, nu priveam femeile de la glezne pana sus, spre coapse gandind lucruri care ar trebui sa existe doar in cartile de pe rafturile de sus.  In nici un caz. Fascinatia mea era pentru mers. Rareori pentru alergat. Dar mersul, grabit, sontac, leganat, felul in care talpa se unea cu asfaltul murdar devenise o adevarata fascinatie. De aici incepuse, de fapt, schimbarea la fata. La propriu, culoarea pielii mele putea sa ajute la inspaimantarea copiilor: "Vezi, daca nu mananci, nu dormi si, mai ales, daca stai toata ziua in casa, in fata calculatorului, asa o sa ajungi!" Nu stiu daca o fi existat vreo mama sau vreo bunica batrana cu parul de lana care sa ii fi zis asta vreunui tzanc, dar cu siguranta ar fi reusit sa il sperie... putin. Ideea era simpla: jobul pe care l-am avut pana mai ieri la Habar-n-am-lasa-ma-n-pace (da, stiu, nume tare ciudat pentru o fir...

wtf?! Neatza inteleg, un dat din cap somnoros sau nu, la fel. Buna, Salut.... whatever, clipit din ochi chiar... Astazi insa, ma intampina una dintre femeile de serviciu de la munca - aia care imprumuta bani de la toata cladirea si uita sa ii dea inapoi - Ii zic "Buna dimineata!", se uita la mine, zambeste... De fapt nu. Se uita la mine, buzele incearca sa se lateasca intr-un zambet dar tremura un pic si se opresc acolo si madama de serviciu suiera: 'ţa. WTF? 'Ţa??

"Cat timp ai amintiri, o sa traiesti. Bine, rau, nu mai conteaza. Ideea e ca o sa fii viu.." Cuvintele ieseai molcom de sub mustata ingalbenita de tutun -sau poate de timp, cine stie -. Clipea rar si greu, de parca-si purta anii agatati de pleoape si il apasau, iar el se lupta sa tina ochii deschisi... iar uneori sub greutatea lor ii inchidea pentru o scurta perioada de vreme. Domnul Stelian - nu i-a placut niciodata sa i se spuna Nea Stelian, Stelu, Nenea Stelian, pentru ca i se parea trivial - implinise recent 114 ani si suflase in atatea lumanari... Venise presa sa filmeze, sa faca poze, sa ii puna intrebari stupide gasite apoi pe prima pagina a tabloidelor de genul: Mai poti, mosule, la varsta ta? Stii matale, sa mergi la femei? - Spuneti si dvs ca ati fumat, ati baut, ati fost la curve si ati muncit ca un bou. De asta ati trait atat . Si el se conformase. Nu il interesa oricum ce crede lumea, atata timp cat el stia secretul nemuririi. Nu statea in femei, tigari, al...

Nu e a mea ideea, dar e interesanta. Si cum el pe blog nu pune idei, ci doar muzica si poze :D, o trantesc eu aici. "Exista undeva un cimitir, unde pe cruci nu sunt trecuti anul nasterii si cel al mortii. Ci niste ani asa... gen 1933-1935. Anii in care omul respectiv a fost fericit. Atat pentru ca restul nu conteaza oricum" Na, asa a zis-o si e o idee frumoasa, care ar putea fi dezvoltata in mai multe randuri... dar am furat ideea si atat. Randurile, sa le scrie el.... cand si daca vrea. :)

Am revazut zilele trecute The invention of Lying. Un film usurel asa, tampitel, nu grozav, dar cum stateam si ma uitam la el cu gandul aiurea mi-am zis cum ar fi sa poti sa spui asa ce-ti vine in minte. Siiimplu, atat de siiiimplu, sa fii acolo in your true colors in fata celorlalti, doar ca... oare cum ar inghiti lumea adevarul tau, adevarul asa cum e e, gandurile tale needitate? Well, zis si facut. Cum minciunile astea conventionale (white lies, denumite ele dragut) sau asa pentru ca trebuie sa te integrezi in societate mi se par stupide - dar necesare - am facut un mic exercitiu. Si daca le spui oamenilor macar acolo cat de cat ce vrei, cum vrei, de ce asa si de ce nu altfel, cum vezi tu lucrurile si exact ce gandesti, reactiile sunt fabuloase. Interesant de urmarit, ce-i drept, dar triste in acelasi timp pentru ca... mama cat de fals e totul! Vei fi privit cu alti ochi, oamenii vor zambi absurd si vor spune fie ca nu esti asa, fie ca nu te cred, fie ca nu vor sa creada asa ceva....

Dacă ai fi pisica si ai avea zece vieti, cum ai alege sa mori de vreo doua-trei ori, ASA for fun? Mie, de exemplu, dacă as sti ca mai am vieti de trăit, mi-ar plăcea sa sar de pe o clădire inalta de tot. Mi-as pune... o cuvertura mare care sa mai incetinesca zborul, sa am, măcar câteva secunde acolo, senzatia ca zbor. Alte șase vieti, as vedea eu cum le-as pierde... Momentan nu am vreo preferinta mareata.