Zgarieturi atemporale
Si asa imi vine uneori sa ma duc undeva, sa ma duc niciunde mai degraba. Si asa ne vine, de fapt. Parca e sezonul venirilor de ducere. Somn. Toata lumea ar vrea sa doarma asa... pana cand lucrurile se intorc cu fundul in sus, sau din contra, revin cu picioarele pe pamant. Cand simti nevoia acuta sa renunti la totul din jur si mai ales la tine, stiind de altfel ca, exceptand moartea, e cam imposibil, astepti sa treaca timpul prin tine si sa te zgarie rau de tot, cu ghearele pe suflet. Variantele sunt asa: - timpul trece, ranile ghearelor trec si ele fara urme - timpul trece, ranile trec dar raman cicatrici - timpul trece, ranile supureaza mereu pana cand te duc la disperare - timpul trece mereu, cu aceleasi gheare, poate chiar mai ascutite, mereu zgariindu-te Din pacate, ultima varianta pare cea mai plauzibila. Mai ales in momente dintr-astea aiurea. Cert e ca varianta unu e absurda si apare doar atunci cand ai probleme inchipuite, de don'soara de pension. Realitatea e, totus