Vis…at? Vis…ând? Visare
Poate nu existăm, de fapt. Poate suntem doar visul cuiva care urmează să se trezească și să ne uite imediat. Sau să își amintească de noi trei zile, cinci ani, o viață întreagă. A lor? A noastră? Să ne creioneze ca entități onirice în povești somnoroase, dimineața la cafea. Să ne caute semnificația prin dicționare dedicate persoanelor care cred în vise dar care speră că putem însemna altceva, decât ceea ce suntem de fapt. Asta dacă nu cumva… nici ei nu sunt altceva decât visul cuiva. Și-atunci nu putem ști, de fapt, niciodată dacă existăm, sau dacă, prin visele noastre există altcineva.