Oana Dixit

Sa luam cuvintele din dex, sau de pe buzele altor persoane sau, pur si simplu din noi. Mi-e dor de o mie de cuvinte si lucruri si persoane. Ma gandeam zilele trecute cum e sa-ti fie dor de ceva ce nu ai perceput niciodata, cu niciunul dintre simturi, poate doar cu o latura... launtrica. Sau, daca nu-i dor, cum se cheama? Si-am niste doruri pe care nu le poti gasi in niciun dex. Doruri de lucruri care au disparut, cel putin dintr-o dimensiune perceptibila de noi si dor de lucruri pe care nu le-am perceput inca. Cred ca "dor" ar putea sa aiba o mie de sinonime. Cuvinte simple, fraze complexe, trairi despre care poti sa vorbesti ore in sir sau printr-o simpla privire. Si mai cred ca, "amintire" e cuvantul cel mai potrivit pentru "dor". Mda, asta cred ca ma incearca. Un dor ce nu mai poate fi satisfacut decat de amintiri vechi si prafuite. Vechi de-aproape zeci de ani... sau fie, zece, multi, al caror numar imi vine cu tristete sa il adun. Si... inca ceva. Poa...

Dincolo e prea mult zgomot si oamenii nu stiu sa calce asa, in taina, ca si cum ar calca pe ceva sfant. Uneori nu inteleg ca dincolo de orice exista starea de calm si ca detaliile omoara, cum spunea cineva intr-un film sau o carte, parca. Mai conteaza? Poate in spatele ochilor lui se ascund atatea lucruri si poate cuvintele mascheaza atatea idei pe care ceilalti nu vor sa le priceapa. Conteaza, oare? Nu. Pentru majoritatea nu. Asa ca hai dincolo, in spatele geamului unde poti sa le privesti orice miscare, cum se zbat aiurea, ca o gramada de rame puse intr-o cutie, ca atunci cand te pregatesti sa mergi la pescuit. Sau poate preferi sa ramai si sa te alaturi jocului lor fara sens. Controlul vine intotdeauna din interior si-l pierzi daca nu stii cum sa cazi prada jocului. Cuvinte insirate aiurea, pe un colt de hartie, intr-o seara cand soarele sa balacea in niste culori incerte si cele cateva stele incepeau sa faca lumina, acolo, undeva departe intr-un alt univers... poate. Si erau multi ...