Oana Dixit

Pe plaja. Copii mici cu parinti si bunici. Copii care plangeau din cand in cand, scoteau tot felul de sunete. "Nu mai plange, mami, ca rade lumea de tine". Se jucau in nisip, se infasurau in colacele imense si moi. Adunau scoici. Se bronzau fara dungi. Deja-vu. Peste 30 de ani ei vor fi pe plaja. cu copiii lor si tooot asa. Nu vreau sa par iar pesimista si negativista si rea dar oare, Dumnezeu sau Alah sau cum ii ziceti, daca ii ziceti, nu se plictiseste oare, de aceeasi poveste iar si iar si iar? Parca ar merge de-o apocalipsam ica, de noi specii, de alte inceputuri. Nu stiu... parca si eu m-am plictisit de omenire si nu-s pe aici nici de 3 decenii... Something else, something new, something better, something true... Sau poate doar m-am plictisit eu pentru ca vad mereu aceleasi lucruri, aceleasi idei, oamenii nu mai au chef, timp si initiative. Nu mai sunt creativi, nu mai sunt curajosi. Plecand de la ideea "eu ma bucur de lucrurile simple" nu mai fac nimic. Si,