Oana Dixit

Ploua incet si e liniste in mijlocul multimii. Printre voci de diferite tonalitati. Volumul e dat la minim. Stii starea aia aproape ireala de calm asa si de singuratate moale in care esti atat detasat incat te uiti la oameni si vezi prin ei sau poate nici nu-ti ajunge privirea la ei, ci se opreste undeva in fata irisilor? Parca reusesti sa te uiti in tine. Vezi fete miscandu-se si formand tot felul de rictusuri, expresii. Si tu te cufunzi in liniste. N-ai chef de ei, de oamenii din jur, dar esti legat de ei prin faptul ca, nu-i asa, omul e o fiinta sociala. In momente de genul asta i-as lua pe toti si i-as seda cu starea pe care o am acum. Sa fie o strada lunga, plina cu oameni care merg incet sau uimitor de repede, sau stau si privesc ciudat intr-o directie. Si nu scot un zgomot. Plutesc printre idei, ti se cufunda in ochi si nu zic nimic. Sa ne intelegem din priviri... nu chiar asta e ideea, asta-i o expresie si atat. Aerul se dilata, timpul formeaza niste coridoare prin care esti

Zvetlana isi facuse o cana mare de cafea pe care o asezase pe noptiera. Cateva minute mai tarziu o muta pe masuta de cafea, doar pentru aia e masuta de cafea, nu? Simtea cum i se face somn, dar nu trebuia sa se lase infranta de pleoapele grele si patul apetisant cu lenjeria mirosind a lavanda, pernele moi si... NU! Gata cu gandurile astea. Fata isi puse niste muzica pe care sa se bataie prin camera, singura, spre disperarea vecinilor de la etajul inferior. Asta-i viata. Ce, ea inventase schimbarea orei la... 3? Ce chin, ce oameni, ce minti bolnave. Teroristi ai sanatatii si ai somnului. Zvetlana nu mai schimbase ora pana atunci. Locuise cu parintii si se ocupau ei de asa ceva. Ea dormea linistita si se trezea brusc, la alta ora. Acum, in schimb, de cand se mutase singura... cine sa-i mai schimbe ora? Astfel incat trebuia sa stea pana la 3 si sa mute toate ceasurile (si le adusese pe toate in dormitor, ca sa nu se plimbe bezmetica prin toata casa dupa ele). Si la trei fix, avea sa