Posts

Showing posts from January 5, 2009

Enervări de început de an

Nu, nu am început anul cu nervi. Dar l-am început așa cu o stare în care-mi vine să-i lovesc verbal pe cei care mi se pare că se comportă aiurea. Astfel, mă enervează oamenii care au o rezolvare pentru toate problemele lor: nu au bani și situația financiară e scuza oricărei chestii. Pe de altă parte, tot oamenii respectivi sunt cei care-i privesc nu știu cum pe cei care au bani mai mulți decât ei și se enervează. Bineînețeles că ăștia nu au aceleași probleme pentru că au bani. Și nu că ar fi vorba de situații care au vreo legătură cu lei, dolari, euro sau orice altă monedă mă enervează oamenii care își bagă picioarele din comoditate și plecând de la ideea că oricum toate-s bune și nu au de ce să își facă vreo grijă mă enervează mai mult ca oricând lingușitorii și prefăcuții mă enervează că nu ninge mă enervează oamenii care dau tot felul de ultimatumuri sau vor totul sau nimic când nici măcar nu se află la jumătate de drum sau, posibil nici măcar să nu fie pe drumul bun mă enervează șa