Păsări călătoare... de-am fi
Câtodată mi-ar plăcea să fiu o pasăre călătoare. Cel puțin așa mă gândeam zilele trecute, când priveam pe geam stoluri întregi zburând spre țările calde. În stoluri de V , așa ca în școala gemerală. Sau uneori aiurea, de-a brambura. Indiferent de litera sau forma sub care zburau plecau undeva. Sau poate se întorceau. Nici nu îmi dau seama... Dacă ele fac pui aici, aici le-o fi și casa. Sau poate unele fac și acolo... sau cine știe. Aș vrea să zbor și eu, dar nu în țările calde. Să zbor spre toamnă atunci când vine vara. Sau măcar spre o primăvară. Sau, de ce nu, spre nămeți. Să zbor cu direcție, sau mai bine fără. Știind destinația dar fără a avea idee cum ajung acolo... așa cum e în viață uneori. Să plec alături de un stol. Purtată de vânt. Departe. Să văd cum oamenii, orașele și copacii se fac tot mai mici și rămân tot mai departe. Să mă odihnesc pentru câteva minute pe piscul unui munte pe care zice-se că nu ar fi călcat picior de om și să nu simt acolo nici ură, nici lăcomi