Oana Dixit

Volane de timp. Care se unduiesc lin, plictisitor, uneori molipsitor. Sau, care se incurca, aruncate unele peste altele la marginea unei piese de imbracaminte. Verzi,albe, bleu, negre, rosii. Nu stiu ce mi-a venit cu comparatia asta. Dar, pentru moment am impresia ca timpul se scurge ciudat, se unduieste, picura, zgarie, doarme, alearga, tipa, musca... Mai pe scurt, se comporta haotic. Si eu merg, trop-trop, lipa-lipa, zvarl-zvarl, dintr-o bucata de timp in alta, fiind aici si acolo in acelasi timp. Maclavais. Poate e de la caldura. Nu, nu eu. Timpul. Conifere. De asta mi-e dor. Des, tacut, incet... Conifere de-un verde asurzitor. Si, pe jos, o adunatura lucioasa de ace. Maro. Pamant. Rece. Muschi cu miros putred. Insecte moarte. Furnici. Mama cate furnici! Si o raza de soare, pierduta printre frunze, pigmentata cu fire de praf... Nu se aud decat verdele, mirosul si atomii care se impart: electroni, protoni, neutroni... Alchimie. Gata! M-am revigorat... Si nici nu e inca noapte. E dupa...

Apare o problema. Un vierme intr-o cireasa, pe care-l inghiti din greseala. De-aici inainte incepe balamucul. Oamenii se isterizeaza fara sens, fabuleaza, se supara, isi mananca nervii si ficatul. Cauta raspunsuri, solutii... Se intampla ceva grav. In fine, nu se intampla nimic grav. Sau, daca se intampla ceva grav prin exagerare/isterizare/frica/actiuni si fraze ilogice nu rezolvi nimic. Doar reusesti sa transformi totul intr-un spectacol amuzant. Lucrurule decurg la fel si fara "valuri" care uneori nu-si au sensul. Dar, apoi, poate unii oameni asa se simt ei bine, asa se calmeaza (oare?!), asa isi rezolva problemele, asa pot sa traiasca mai bine cu ei insisi. Apocalipsa!...