Oana Dixit

(Pentru ca mi se pare dragut ca idee nu neaparat lucrurile enumerate si am cam multa treaba pentru ca sa scriu eu ceva pornind de la asta si e cam tarzior, vi-l dau copy/paste. Cele cu bold sunt cele cu care-s de acord) Realizing that we never really grow up, we just learn how to act in public. The “butterflies in your stomach” feeling of a new romantic relationship. The smell of the air after it rains. Singing every word to your favorite song at the top of your lungs. Waking up, realizing it’s the weekend, and curling up for another thirty minutes of sleep. The bittersweet feeling of finishing a really good book. Finding someone who has the same nerdy obsession as you. Watching two drops of rain roll down your window and pretending it’s a race. Seeing old people in love. Finally getting to sleep in your own bed after being away for a few weeks. As adauga... Mirosul de iarba proaspat cosita, senzatia aia de verde Visele in care... visezi ca zbori Ideile care iti vin asa

Poate incepi sa simti timpul asa emotiv cand il vezi cum trece peste altii. Sau asa sunt eu. Mie mi-e totuna ca trece la mine, peste mine, ca ma rasfir eu si ma pierd, putin cate putin, prin el. Atunci cand cei de langa tine cresc, albesc, pleaca, incepi sa il simti cum curge si iti ia cu el particele din tine. Ca le inlocuieste cu amintiri asta e altceva, dar lucrurile palpabile nu mai sunt asa cum erau. Sau nu mai conteaza la fel... sau conteaza mai mult dar nu le mai ai. Nu am inteles vreodata oamenii care plang la filme si momente din viata. Asta pana cand m-a impresionat Bob, la festivitatea de absolvire a facultatii, cand mi s-a pus un nod in gat si mi s-au inmuiat picioarele. Come on! Dintr-un pusti uimior de energic, amuzant si peltic - pe cand avea 2-3 ani -, care nu il putea pronunta pe r si ii spunea l, sa il vezi acolo, mare si serios, primind o diploma, inconjurat de oameni mari. Asa ca el. Ca si el e om mare. Pana saptamana trecuta, cand l-am vazut, habar nu aveam ca