Oana Dixit

Azi, în metrou, o femeie cu nepotul (copilul?!) ei. Ţine-te să nu cazi peste oameni! - mai potrivit ar fi fost printre ei, pentru ca avea un metru pustiul - Asculător, micuţul ăla mă prinde cu putere de unul dintre picioare - sunt îmbrăcată în fustă - . Bunica (mama?!): Nu de domnişoara! De bară! Anyhow, m-a bufnit râsul. M-am uitat la copil, el s-a uitat la mine şi nu prea înţelesese unde era problema, doar s-a ţinut de bară. Şi atât.

Cand ti se termina povestile. Despre asta vorbeam intr-o zi, ceva mai demult, cu A. Si mi-am dat seama ca povestile nu ti se termina, orice usi ai deschide si oriunde ai ajunge. Mereu apar altele, si mai frumoase. Povesti. Nu usi. Usile raman mereu in spate, deschise. Ca sa poti sa privesti, cu melancolie. Nu cu regret.