Plic-ti-sea-la

Si fusese candva, acum mai multe ore... dimineata. Si va trece si ziua de azi, pierduta ca o gura de fum suflata intr-un pahar. Ridicandu-se incet, pierzandu-se niciunde. In curand nu va mai fi nimic. Sa iei decizii sau sa onorezi promisiuni. Dezordine exterioara, dezordine interioara. E prea tarziu sa intind mana si sa opresc ceasul. Sa il arunc de pereti, sa ma ascund sub plapuma si sa inchid ochii. Aici nu mai e nimic. Nici macar intuneric, senzatii de cald, urme de somn, monitorul calculatorului care palpaie cumva, monoton. Astept pe un prag, pana mi se va face frig. E interesant sa te bazezi pe idei si zilele care vor urma incat sa nu mai faci nimic, sa tragi de timp pentru ca si asa nu mai conteaza. Cand eram mica ma fascinau viermii de matase. Tot timpul cand mergeam cu ai mei sa-i vedem sau whatever faceau ei acolo, imi luam cativa acasa pentru ca erau moi si calzi, pentru ca erau buni au pur si simplu pentru ca aveam impresia ca daca ii las acolo o sa moara. Nu ca ar avea sens. Azi mi-am amintit lucruri care nu s-au intamplat niciodata. Niciodata in timpul care ti-a fost adresat tie. Ci candva demult, uitate printre fire de amintiri atemporale. Uneori, cand se intampla asta, chiar am impresia ca amintirile anumitor oameni care-au fost si care mi-au fost aproape plutesc candva, cumva, in jurul meu si se intampla uneori sa ma lovesc de ele si sa-mi amintesc gandurile altcuiva. Sa traiesc inocenta, durerea, caldura, iubirea altor persoane. Sa simti idei...
Vreau sa ma dezradacinez de urmele putrede ale copacului pe care-l aveam. Sau, uneori cred ca-i mai bine sa il ud si sa-i dau voie sa creasca. Poate mi-e frica sa ma desprind de mine si sa ma pierd. Si poate e gresit cand ii judec pe toti cei care se hranesc cu compromisuri... Si cu vreo 2-3 vorbe pot sa schimb intregul curs al lumii si al meu. Dar stau, asteptand... altceva. Mai sus, prea sus. Poate nu o sa ajung niciodata. Poate nu reusesc sa ma inalt pe varfuri. Poate o sa ma intorc intr-o zi cu fata la un zid interminabil.
Cuvinte fara sens. Maybe I should grow up, old, grey, wise, serious, boring, drowning into acceptance. Walking down a line. There is no left and right.
Blah-blah-blah.... Mor de plictiseala, lene si somn