Dirtflakes
Daca in loc sa ploua din cer, ar ploua de pe Pamant, poate stropii ar fi facuti din noroi. Sau am avea fulgi de pamant. Granule de mizerie care ne-ar acoperi. S-ar aseza in mormane diforme si inegale pe acoperisurile caselor, pe crestetele copiilor care-ar iesi uimiti afara sa se bata cu bulgari de pamant, exersand pumnii de tarana aruncati peste sicrie, in gropile din cimitir. Orasele ar fi negre, maronii, rosiatice. Cernoziomuri levigate, soluri brune si cenusii, spodosoluri... prelingandu-se ca niste stropi de tempera pe o panza inclinata la 70 de grade. Amestecandu-se, dand nastere unor alte culori gretoase si murdare.
Si daca din noul concept de cer ar cadea fulgi de pamant, atunci norii ar fi si ei, la randul lor, ca niste mici insule din care s-ar vedea atarnand radacini de diversi copaci, care-atunci cand insula-nor s-ar dezintegra complet si-ar cadea sub forma de precipitatii pe Pamant, ar ramane sa pluteasca asa... aiurea, in deriva, pana cand radacinile lor insetate s-ar intinde pana la sol si intr-o zi ar ajunge sa-si infiga radacinile intr-un om. Ar fi un fel "a fost lovit de fulger". Si-apoi, radacinile ar creste incontinuu pana cand ar "pamantiza" persoana in care si-a infipt radacinile. Si-apoi s-ar transforma iar intr-o insula si si-ar lua zborul. Asta ar fi atunci, un fel de "circuit al apei in natura", denumit probabil "circuit al mizeriei in natura". Sau al pamantului.
Si ma gandesc ca daca cerul ar fi plin de pamant, Pamantul ar fi cum? Plin de nori pufosi in care oamenii s-ar pierde si s-ar confuza? Si oamenii ar deveni stravezii si livizi... fragili, fugind in cautarea razelor de soare care s-ar imprastia in forme bizare pe sol, in functie de norii-insule pe care ar trebui sa ii evite. Si pasarile ar avea cuiburile in cer, intr-o permanenta transhumanta, pana cand ar ploua sau ar ninge.
"It's complicated this world of yours", imi spune prietenul meu Mr. Rawley.
"Like the one we live in isn't. It's the same shit. People like zombies, not knowing, not wanting, not hoping, not nothing", ii zic eu.
"Well, you're right. But why complicate something that's already complicated, Miss Correy?", intreaba el din nou.
"There is not such thing in the cobweb we live in. Maybe there would be some which won't even notice the change. As I said, they value nothing. At least, not thinfs like that. Maybe they'd notice if huge shops would float and they would all want to fly and they would wait for the rain to fall, with goods".
"What about all being just an illusion and maybe trees do float, flakes are red, drops of blood and there is no such thing as clouds and time. And it's all what we were told and that's why we all see this illusion we live in. Maybe there is no "us". We just imagine we live and feel and see. Are you sure you're for real, are you?", spune din nou ciudatul meu amic cu accent uimitor de britanic inainte sa-si ridice jobenul in semn de salut si sa iasa pe usa.
Si-a inceput, parca, sa ninga, cu stropi de noroi. Atunci cand eram mica, imi placea uneori sa ies afara cand ploua si sa stau cu gura deschisa ca sa inghit stropii. Cum as putea, oare, sa mai fac eu chestia asta acum, cand ploua cu ura... cu negru, cu pamant? De-as sta locului, as ajunge sa ma ingrop si lumea ar deveni un fel de cimitir imens cu anti-gropi, construite in sus.
Ma desprind de lume ca o bucata de piele care se descuameaza. Locul meu nu-i nici in stanga, nici in dreapta... niciunde. Nu reusesc sa ma integrez, asa cum nici uleiul nu se imbina cu apa, orice i-ai face. Aleg, scurte perioade de timp, sa ma lipesc de caracteristicile care-mi sunt pe plac, sau care par ca-mi fac loc. La scurt timp, insa, imi dau seama ca nu pot sa iau oamenii pe bucati, ci asa... intregi. Si oricat i-ai accepta asa cum sunt, ajung ei sa nu te accepte asa cum esti, sau ajungem sa ne lovim in colturile care nu se potrivesc in puzzle-ul ale carui bucati suntem. Incetez sa caut si stau sa privesc cum ies toti in strada sa fie martorii miracolului ploii cu pamant. Daca ar fi fost stropi, s-ar fi inchis in case, sau ar fi folosit umbrele. Si, pana la urma, se murdaresc doar de imaginatia mea. Din pacate, nu doar IN imaginatia mea.
Si daca din noul concept de cer ar cadea fulgi de pamant, atunci norii ar fi si ei, la randul lor, ca niste mici insule din care s-ar vedea atarnand radacini de diversi copaci, care-atunci cand insula-nor s-ar dezintegra complet si-ar cadea sub forma de precipitatii pe Pamant, ar ramane sa pluteasca asa... aiurea, in deriva, pana cand radacinile lor insetate s-ar intinde pana la sol si intr-o zi ar ajunge sa-si infiga radacinile intr-un om. Ar fi un fel "a fost lovit de fulger". Si-apoi, radacinile ar creste incontinuu pana cand ar "pamantiza" persoana in care si-a infipt radacinile. Si-apoi s-ar transforma iar intr-o insula si si-ar lua zborul. Asta ar fi atunci, un fel de "circuit al apei in natura", denumit probabil "circuit al mizeriei in natura". Sau al pamantului.
Si ma gandesc ca daca cerul ar fi plin de pamant, Pamantul ar fi cum? Plin de nori pufosi in care oamenii s-ar pierde si s-ar confuza? Si oamenii ar deveni stravezii si livizi... fragili, fugind in cautarea razelor de soare care s-ar imprastia in forme bizare pe sol, in functie de norii-insule pe care ar trebui sa ii evite. Si pasarile ar avea cuiburile in cer, intr-o permanenta transhumanta, pana cand ar ploua sau ar ninge.
"It's complicated this world of yours", imi spune prietenul meu Mr. Rawley.
"Like the one we live in isn't. It's the same shit. People like zombies, not knowing, not wanting, not hoping, not nothing", ii zic eu.
"Well, you're right. But why complicate something that's already complicated, Miss Correy?", intreaba el din nou.
"There is not such thing in the cobweb we live in. Maybe there would be some which won't even notice the change. As I said, they value nothing. At least, not thinfs like that. Maybe they'd notice if huge shops would float and they would all want to fly and they would wait for the rain to fall, with goods".
"What about all being just an illusion and maybe trees do float, flakes are red, drops of blood and there is no such thing as clouds and time. And it's all what we were told and that's why we all see this illusion we live in. Maybe there is no "us". We just imagine we live and feel and see. Are you sure you're for real, are you?", spune din nou ciudatul meu amic cu accent uimitor de britanic inainte sa-si ridice jobenul in semn de salut si sa iasa pe usa.
Si-a inceput, parca, sa ninga, cu stropi de noroi. Atunci cand eram mica, imi placea uneori sa ies afara cand ploua si sa stau cu gura deschisa ca sa inghit stropii. Cum as putea, oare, sa mai fac eu chestia asta acum, cand ploua cu ura... cu negru, cu pamant? De-as sta locului, as ajunge sa ma ingrop si lumea ar deveni un fel de cimitir imens cu anti-gropi, construite in sus.
Ma desprind de lume ca o bucata de piele care se descuameaza. Locul meu nu-i nici in stanga, nici in dreapta... niciunde. Nu reusesc sa ma integrez, asa cum nici uleiul nu se imbina cu apa, orice i-ai face. Aleg, scurte perioade de timp, sa ma lipesc de caracteristicile care-mi sunt pe plac, sau care par ca-mi fac loc. La scurt timp, insa, imi dau seama ca nu pot sa iau oamenii pe bucati, ci asa... intregi. Si oricat i-ai accepta asa cum sunt, ajung ei sa nu te accepte asa cum esti, sau ajungem sa ne lovim in colturile care nu se potrivesc in puzzle-ul ale carui bucati suntem. Incetez sa caut si stau sa privesc cum ies toti in strada sa fie martorii miracolului ploii cu pamant. Daca ar fi fost stropi, s-ar fi inchis in case, sau ar fi folosit umbrele. Si, pana la urma, se murdaresc doar de imaginatia mea. Din pacate, nu doar IN imaginatia mea.
Comments
Atentie, se inchid usile. zdrum