Cand unele lacate nu sunt deschise de chei

A inchis usa aruncand cateva cuvinte pe care nu le-am mai auzit. Nu pentru ca ar fi vorbit prea incet si alintat, pentru ca a spus cuvinte urate, cu gandul sa le aud, si nici pentru ca as fi avut muzica data prea tare. In momentele alea si muzica, si albul peretilor, si scaunul prea tare si patrat mi se pareau ametitoare, ca si cum s-ar fi unit intr-un rollercoaster destinat mie si starii mele. Intr-un rollercoaster, care sa-mi dea o stare de voma amestecata cu o durere groaznica de stomac. Sa ma faca sa-mi inclestez pumnii prinzandu-ma de aer. Aerul care devenise prea satios, ca o prajitura cu foarte multa ciocolata, dandu-mi si el, la randul lui, o stare de greata. Din cauza asta nu am auzit cuvintele lui. Am vazut doar o mana cu contururi feminine, care-a ridicat cheile de la usa de pe masuta din hol. Punct strategic, m-am gandit. Am ramas pe scaun, tragand cu pumnii de aer, incercand parca astfel sa mi-l bag cu forta in plamani, cu o ritmicitate barbara. Si ochii mi-au ramas deschisi. Parca eram o imagine, o holograma care nu stia sa se miste de una singura. Am ramas numarand in gand timpul, tragand de el si convingandu-ma ca, daca voi ramane acolo, pe scaunul rece, tare si colturos, voi vedea cum cheile reapar pe masuta. Era semnul ca s-a intors. Noaptea s-a terminat silit intr-o dimineata trista si plictisita, cu ochi rosii si asa de multa ceata. Insa fara chei. Cheile nu erau pe masuta. Era altceva daca asteptam niste chei decat daca il asteptam pe el. Parca mi-ar mai fi ramas o bucata de coloana vertebrala. Din ce-mi amintesc, la un moment dat m-am trezit. Era dupa-amiaza. Adormisem pe scaun, cu parul ravasit, cu fata iritata si ochii durerosi. Cand mi-am ridicat privirea, primul lucru pe care l-am vazut erau cheile de pe masuta. Obiectivul meu fusese atins. Trista impacare. Holul gol. Baia goala. Pe balcon nimeni. In bucatarie liniste. Cheile erau pe masuta. Cheile pe care le asteptasem pana aproape de dimineata. Din unghiul in care m-am asezat apoi, vedeam direct usa de la intrare. Cheile erau pe masuta. Acum, trebuia sa intre cineva pe usa. De fapt asta-mi dorisem de la bun inceput. Sa intre cineva pe usa, cu sau fara chei. Si, totusi, de ce erau cheile pe masuta? Obsedantele chei... chei... chei... Erau acolo, poate, pentru ca acolo voiam sa fie. Acolo le asteptasem sa apara intr-o idee amagitoare, ca si cum salvarea intregului Pamant se afla in cateva chei aruncate neglijent (cum altfel pot sta niste chei?!) pe o masuta de la intrare.

*Pentru cei care se crizeaza. E fictiune.