Oana Dixit

Ca orice alt tabloid din lumea asta - şi unul care se respectă -, în Libertatea stau la loc de cinste sânii. Şi nu orice sâni. De obicei sânii mari. Şi, iarăşi, în majoritatea cazurilor, sânii mari au... aţi ghicit, implanturi cu silicon. Bun. Zilele trecute a apărut o ştire - ASTA Bun. Ceva surprinzător? Nope. Sâni. Mari. Sincer vorbind, ca nişte ugere arată. Dar dacă aş fi bărbat, mă atenţiona o colegă, aş zice că-mi plac (moment de respiro - am încă un motiv pentru care să mă bucur că nu sunt bărbat-) Aşa. Care-i ideea? Păi, dacă ar fi să caracterizăm sânii respectivi, am spune că sunt sub forma de... ananas (din păcate sau fericire mă pricep pentru că am mai încadrat sânii în lumea fructelor AICI ) . Concluzia? Posesoarea e deşteaptă. Având în vedere că sunt vizibil inegali - ceea ce e normal - am putea spune că nu au silicoane, că sunt cât se poate de naturali şi urâţei, repet. Şi acum, IDEEA : la orice minunăţie cu şi despre sâni, poporul vrea să vadă chestii mari şi siliconate. ...

În primul rând am fost la Four Seasons . Partea aiurea e ca am fost sâmbătă, când era Sf. Valentin. Poate de-asta a fost așa grăbită tanti aia încât mi-a luat mâncarea de sub nas - aveam furculiția în aer și pe farfurie era mâncare, deci nu stăteam și priveam în gol - Ok, mâncarea e bună, no comment. Cu excepția orezului care e așa de sec... Șefa de sală e puțin cam agitată și plină de nervi, țipă, dă ordine, nu-i convine nimic (sau poate, iarăși, pentru că era aglomerat...) Tot din cauza acelei zile cu gust dulceag (sper, cel puțin că aveau un motiv) - erau câțiva tipi îmbrăcați în roz. Roz rău de tot. Și era unul, săracul, cu o bluză roz și o burtă imensă de ziceai că-i însărcinat în luna a VIII-a. Cu tripleți - măcar am mai fi avut și noi o știre :) Chestiile intime... Păi, mi-am luat absorbante noi :D. Da, penibil subiect. Merită să scriu pentru că... sunt cu ceai verde . Jeeez. Da, poate nu-i așa bizar. Mie însă mi s-a părut... și mi se pare încă.

Ramasese doar cerul... gri, plutind parca peste tot, amestecandu-se cu aerul, in parti inegale. Era greu sa respiri. Cenusa ca niste fulgi murdari, plutind vraiste... peste tot. Aer, cer, fulgi, un amalgam cu nuante tari. Inecacios. Apoi au aparut incet culori. Amestecate cu un vuiet care simteai ca-ti gaureste timpanul asa cum un tirbuson isi face loc intr-un dop de pluta. Cine s-ar fi gandit ca in urma unui asa incendiu, cand intr-un final iti faceai loc sa iesi ca o cartita de sub pamant sau de pe unde erai ascuns, sa mai apara o explozie de genul asta? Aragazul? Vreo conducta? Mai au rost intrebarile? Ascuns, aiurea, sub un scaun rupt, cu o bucata din cutia de carton a unui frigider. Sau aer conditionat. Sau... mai conteaza. Mirosea a fum. Fum. Fara aer, pe care il trageai in nari ciudat. Si la fel de ciudat te tinea in viata. Doar ca sa fii martorul unei tragedii. Poate asa arata orasele cu oameni inocenti transformate in campuri de lupta. Sau poate ca nu. Ideea e ca parea asa, ir...

Despre pasiuni ma gandeam sa scriu. Despre ale mele, mai exact si chiar mai exact de-atat, despre mancare. Legatura? Pai in mod normal legatura ar fi simpla daca eu as avea cu vreo cateva kilograme in plus, nu in minus. Chiar daca nu prea-i logic si de inteles, pasiunea mea (una dintre ele) e mancarea. Restaurantele de toate felurile. Nu-mi place sa merg in cluburi, baruri si altele asemenea, dar o iesire intr-o seara la un restaurant sic sau ciudat e cea mai faina iesire in oras. La fel cum, spre exemplu, nu-mi place sa merg la cumparaturi si mi s-ar parea absurd, spre exemplu, sa dau 100 de lei (da, da, 1 milion) pe o bluza. O cina, in schimb, cu nota de 100 de lei e cat se poate de ok. Si nu ma refer la un hamburger aruncat pe o farfurie. Trebuie sa fie mancare. Buna. Multa. Putin picanta. Putin mai grasa (motiv pentru care nu ma dau in vant dupa carnea de pui - e fada, fara grasime, fara gust). Putin altfel. Gatita foarte bine. Daca-i carne sa nu fie prea uscata. Cat de cat in...

A fost odată ca niciodată. Acum nu mai e. Prinți simpatici pe cai albi, regi cu urme de măreție, prințese cu părul lung, palate scoase la licitația măritișului și zmei puternici. Ce a mai rămas din toate basmele astea? Averea prințesei, vânată de prinț. Sau averea prințului dacă ar fi să o spunem mai exact, vânată de prințese - da, multe dintre ele chiar se cred, vai fată, prințese - Prințul a devenit o chestie simbolică. Băiatul bun, din popor, oacheș, nu la fel de puternic precum zmeul dar ajutat de forțele binelui să-l învingă pe acesta. În zilele noastre zmeii sunt la putere . Personaje rele și invidioase, cu mușchi construiți interesant anatomic. Caii albi sunt mașini - de preferință negre - iar steaua din fruntea armăsarului a devenit o marcă . Înregistrată, bineînțeles. S-a mai păstrat doar caracterul psihopomp al cailor-mașini, transferat în kilometrajul dus la maxim. Din când în când, își mai fac datoria să-i ducă pe respectivii… prinți pe lumea cealaltă. Și prințesele tot ...

Cercetătorii americani - de fapt, nici nu mai contează nația lor pentru că cei mai mulți își pierd timpul cu minunății, ca și mine de altfel, but a job is a job - Așa.. să revenim. Cercetătorii americani vor să creeze o pastilă cu oxitocină, care să te facă se iubești, să te îndrăgostești și mai știu eu ce. Ăsta mi se pare un pas spre o atrocitate mai gravă decât orice viol. Pe bune. Cum naibă să vrea cienva să stimuleze artificial chestia asta? Da, veți zice că mai e Viagra care stimulează și ea nu știu ce. Dar una e să-ți bagi... (scuzați expresia) și alta e să simți ceva pentru o anumită persoană. Pe mine m-a șocat ideea. Și mi-a dat un sentiment stupid. Deci, da, funcționează deja, chiar dacă e în stadiul de concept - dă naștere la sentimente :))

Nu, nu am început anul cu nervi. Dar l-am început așa cu o stare în care-mi vine să-i lovesc verbal pe cei care mi se pare că se comportă aiurea. Astfel, mă enervează oamenii care au o rezolvare pentru toate problemele lor: nu au bani și situația financiară e scuza oricărei chestii. Pe de altă parte, tot oamenii respectivi sunt cei care-i privesc nu știu cum pe cei care au bani mai mulți decât ei și se enervează. Bineînețeles că ăștia nu au aceleași probleme pentru că au bani. Și nu că ar fi vorba de situații care au vreo legătură cu lei, dolari, euro sau orice altă monedă mă enervează oamenii care își bagă picioarele din comoditate și plecând de la ideea că oricum toate-s bune și nu au de ce să își facă vreo grijă mă enervează mai mult ca oricând lingușitorii și prefăcuții mă enervează că nu ninge mă enervează oamenii care dau tot felul de ultimatumuri sau vor totul sau nimic când nici măcar nu se află la jumătate de drum sau, posibil nici măcar să nu fie pe drumul bun mă enervează șa...