Miam-Miam... Buuun. Papa bun

Despre pasiuni ma gandeam sa scriu. Despre ale mele, mai exact si chiar mai exact de-atat, despre mancare.

Legatura? Pai in mod normal legatura ar fi simpla daca eu as avea cu vreo cateva kilograme in plus, nu in minus. Chiar daca nu prea-i logic si de inteles, pasiunea mea (una dintre ele) e mancarea. Restaurantele de toate felurile. Nu-mi place sa merg in cluburi, baruri si altele asemenea, dar o iesire intr-o seara la un restaurant sic sau ciudat e cea mai faina iesire in oras.

La fel cum, spre exemplu, nu-mi place sa merg la cumparaturi si mi s-ar parea absurd, spre exemplu, sa dau 100 de lei (da, da, 1 milion) pe o bluza. O cina, in schimb, cu nota de 100 de lei e cat se poate de ok. Si nu ma refer la un hamburger aruncat pe o farfurie.
Trebuie sa fie mancare. Buna. Multa. Putin picanta. Putin mai grasa (motiv pentru care nu ma dau in vant dupa carnea de pui - e fada, fara grasime, fara gust). Putin altfel. Gatita foarte bine. Daca-i carne sa nu fie prea uscata. Cat de cat in sange merge. Si sa fie mancare.

Nici cartofii prajiti cu o friptura nu se pun. Asta-i un fel de fast-food pe care mi-l fac seara cand nu am chef sa gatesc altceva, dar nu mancare.

De ce tocmai acum m-am gandit sa scriu astea... Pai in ultima vreme am gasit numai restaurate bune de la italian, pana la indian si japonez. Iar acum o sa incerc, zilele astea, unul libanez, care se anunta delicios. Cel putin din ce scrie pe Papa Bun - si Papa Bun are de obicei dreptate.