Oana Dixit

Nu-mi place istoria, dar sa spunem ca intre satele X si Y au avut loc, zilele trecute, niste lupte. Vasile Grigoras din satul X a omorat trei oameni din satul Y, dupa ce il omorasera pe un locuitor al satului X si voiau sa ii ia nevasta si pe cele trei fiice prizoniere. La finalul luptei, satul Y a fost declarat invingator. Cu toate astea, Vasile Grigoras din satul X a fost numit erou. Concluzia e urmatoarea: victorie se cheama atunci cand castigi o lupta, dar eroi pot fi aceia care castiga bucatica lor din lupta respectiva, fara ca in final sa faca parte din gruparea victorioasa. Confusing, right?!

Traim din vise, prin vise, cu vise. Cel mai aiurea e atunci cand ne hranim din visele altora, ca si cum ar fi ale noastre. Ajungem sa ne obisnuim cu ele, sa le simtim cum ne curg prin vene, ca si cum cineva ne-ar fi facut transfuzie de ganduri, idei, poate chiar sentimente. Mie nu-mi plac visele altora. Uneori nici ideile. Pentru ca sunt mai incapatanata, mai rea, mai egocentrica. Si-mi gasesc alte vise si idei, de la inceput stiute ca imposibile. Dar le cresc acolo, pana cand ajung sa ma inghita. Si respir prin prisma lor. Ideea e asa: atunci cand realitatea e ok, iti surade si se contureaza in culori faine, ce sens are sa-ti inveninezi starea de spirit cu chestii ireale? Habar n-am. Si, daca visele iti contureaza propria realitate cand realitatea ta e ok, atunci cand realitatea ta nu mai e ok, visele mai fac vreo diferenta? In principiu, oricat de ciudat ar fi, ori e win, win, ori e lose, lose. Cum? Simplu. Atunci cand totul e ok iti permiti sa visezi, pentru ca nu pierzi nimic. ...

Un taximetrist vorbăreţ deschisese într-o seară o discuţie despre criză, subiect la modă, de gen feminin, care nu te lasă ca o don'soara blonda care-l streseaza pe un tanar cu accente de Dorobanti. So, nenea asta intelege ca e criya si nu sunt bani dar sora sau verisoara sotiei lui, ca nu retin exact, lucreaza la paine. Si i-au tot taiat salariul si o duce rau. "Nu inteleg de ce e criza si la paine, doar toata lumea cumpara paine, acolo ar trebui sa fie bani!" Ce sa-i zii, cum sa-i explici. Doar sa stai, sa te uiti pe fulgi la geam si sa te gandesti "ferice de el" ca intelege lucrurile in felul lui si, tocmai datorita acestei idei o duce mai bine decat multi altii, ca stare de spirit, I mean.

"The Widow Douglas she took me for her son, and allowed she would sivilize me; but it was rough living in the house all the time, considering how dismal regular and decent the widow was in all her ways; and so when I couldn’t stand it no longer I lit out. I got into my old rags and my sugar-hogshead again, and was free and satisfied. But Tom Sawyer he hunted me up and said he was going to start a band of robbers, and I might join if I would go back to the widow and be respectable. So I went back." ( The Adventures of Tom Sawyer) Nu ştiu de ce, dar de câteva săptămâni  mi-e asa... poftă (da, ăsta e cel mai bun cuvânt) să recitesc Aventurile lui Tom Sawyer şi pe cele ale lui Huckleberry Finn. Nu imi explic cum si de ce, dar pur si simplu, e asa un fel de idee de inocenta si amintiri placute. Aveam Tom Sawyer (pe Huck l-am citit de la bibliotecă). Era o carte maaaare şi galbenă, care mirosea aşa.. a literatură serioasă pe vremea când aveam vreo 7-8 ani. Şi am citit-o intr-o...

Ma intreb... cine e mai fragil? Un om sau un fulg de nea. Pana la urma, si ei se pot risipi aiurea, in vant, ca si noi. Exista cat ai bate din gene. Sau ajung intr-un loc rece, simpatic si alaturi de alti fulgi si duc o viata... de-o iarna. Poate asa cum se spune ca oamenii - in afara de mine si alti cativa - sunt animale sociale, asa-s si fulgii. Nu razbesc fara ceilalti asemenea lor. Au nevoie de ei pntru a fi puternici, penru a exista si atat. Se unesc formand zapada. Straturi de zapada. Troiene de zapada. Multimi de fulgi, care stau, unii peste altii.