Oana Dixit

In piata, mama+fiu+fiica. Fiul vreo 10-12 ani, fiica 8-10, mama idioata. Ii daduse copilului sa care ditamai plasele si ea mergea lejer, de parca se plimba, cu fiica de mana. fiu: Da de ce numai eu trebuie sa car plasele? mama: Ca să faci creier, sa inveti bine - prima ineptie -  fiul: Dar Numele Fiicei nu trebuie sa faca creier sa invete bine? mama:  Nu, pentru ca e fata. Fetele sunt ca niste bibelouri, nu trebuie sa fie destepte, trebuie sa fie admirate! - a doua ineptie -  Totusi, mama asta anapoda a avut dreptate cu o chestie - fetele respective pot fi numite fete-bibelou, pentru ca sunt admirate, ce-i drept, sunt goale pe dinauntru si le sparge foarte repede si usor oricine!

E un material dragut pe Discovery.com - Faces of our ancestors. Mă uitam la ele si ma gandeam... E aproape imposibil ca dintre toti oamenii aia sa nu gasesti pe cineva care sa semene cu cineva pe care il/o cunosti.  O fi de bine, o fi de rau? Pare peiorativ la prima vedere :D, altfel, daca era de bine, ce sens avea sa mai scriu aici? :)) http://news.discovery.com/human/early-human-ancestors-faces.html

Incidentele - ziua mea anul asta, anul trecut si femeia de la tigari poate le-ati citit la mine pe blog. Daca nu, un scurt review ca sa nu stau sa le caut pe toate sa pun linkuri. anul trecut de ziua mea un nene taximetrist nu m-a crezut ca fac 27 de ani anul asta mi-a fost jena la patiserie sa zic ca am 28 in ideea ca o sa creada ca fabulez si am spus 23 o tanti mai în vârstă de la un magazin de la mine de la bloc, acum trei ani cand m-am mutat acolo imi tot cerea buletinul cand voiam sa-mi iau tigari si altfel nu-mi dadea. Acum, zilele trecute, eram la un magazin sa-mi iau tigari, cand vine la mine o tipa - cu o mie de ani mai tanara decat mine - conversatia o cititi mai jos: -Vă luați țigări? - Da. - Știți sunt de la Marlboro, avem o promoție.... (scurtă pauză) dar aveți 18 ani? - Da, am... (scurtă pauză penibilă pentru că mă gândeam... câți ani am) 28. Don'șoara a zâmbit puțin - siiiigur nu m-a crezut - și mi-a explicat promoția ș.a.m.d. De vreo... 15 ani or so mi...

Da, sunt reciclabili oamenii. Se pot schimba, isi pot reveni, pot construi totul de la zero. Daca vor, daca gasesc recipiente in care sa-si arunce partile stricate, dacă sunt alții care sa-i recicleze. Cu toate că, de cele mai multe ori, oamenii se reciclează singuri. Îți reciclează inimi frânte, își reciclează idei destrămate și vise spulberate aiurea. Își reciclează gândurile și uneori chiar amintirile. Din păcate, rareori pot sa-și recicleze acțiunile. Sau poate niciodată. Își reciclează viitorul, chiar dacă nu există. Și-l reciclează mereu, mereu, modelându-l în așa fel până când ajung acolo... sau nu. De cele mai multe ori nu. Oamenii sunt reciclabili și uneori se pierd părți din ei în procesul de reciclare. Rareori se întâmplă, totuși, să câștige. Câte o aripă de înger bătând senină ca mâna unei bunici. Câte un zâmbet pe care înainte nu-l avuseseră. Sau nu-l cunoșteau, nu-l recunoșteau. Deseori, câteva kilograme în plus. Dar poate reciclarea asta ar trebui să fie ceva poz...

Celebra formulare ”până când moartea vă va despărți” poate fi romantică, enervantă, cu iz suicidal, dar în nici un caz actuală. Când totul este fast-food, când tehnologiile și lumea se schimbă, și căsniciile au devenit un fel de fast-food al inimii, al sexului, al ratelor plătite împreună pentru o casă, al ce mai vreti voi. Un fast-food al vietii. Asadar, expresia de mai sus, din titlu, devine fara sens, aparent. E, in mare parte, ceva imposibil. Sau posibil dar cu sacrificii si compromisuri. E ca si cum, iti iei nevasta cu sani cupa C, cu picioarele lungi până în gât și cu o alunită deasupra sprancenei drepte. Că așa era moda când v-ati decis voi să vă căsătoriti. Tu ai părul ondulat - ce a mai ramas din el - maini puternice si piept paros, ca asa era considerat macho. Aveai si un Nokia N81, care era wow. Peste opt ani, intr-un caz fericit, telefonul tau e vechi - presupunand ca functioneaza perfect - si vrei alta minunatie. Un iPhone de ultima generatie, de abia pus pe raft. L...

Si asa imi vine uneori sa ma duc undeva, sa ma duc niciunde mai degraba. Si asa ne vine, de fapt. Parca e sezonul venirilor de ducere. Somn. Toata lumea ar vrea sa doarma asa... pana cand lucrurile se intorc cu fundul in sus, sau din contra, revin cu picioarele pe pamant. Cand simti nevoia acuta sa renunti la totul din jur si mai ales la tine, stiind de altfel ca, exceptand moartea, e cam imposibil, astepti sa treaca timpul prin tine si sa te zgarie rau de tot, cu ghearele pe suflet. Variantele sunt asa: - timpul trece, ranile ghearelor trec si ele fara urme - timpul trece, ranile trec dar raman cicatrici - timpul trece, ranile supureaza mereu pana cand te duc la disperare - timpul trece mereu, cu aceleasi gheare, poate chiar mai ascutite, mereu zgariindu-te Din pacate, ultima varianta pare cea mai plauzibila. Mai ales in momente dintr-astea aiurea. Cert e ca varianta unu e absurda si apare doar atunci cand ai probleme inchipuite, de don'soara de pension. Realitatea e, totus...

E vara, incredibil de cald, nu e vorba doar ca nu-ti mai vine sa gatesti, dar parca nici sa mananci nu mai pare o optiune. Totusi, traim ca sa mancam, unii, si mancam ca sa traim, toti, asadar... trebuie sa o facem si pe asta. Daca acasa nu mai prepar (gatesc e un cuvant mare) decat bruschete, inghetata si cas pane, iar el pastele lui bune rau, am ajuns sa merg mai des in oras... kind of daily... Astfel, am descoperit un loc nou fain si m-a dezamagit rau de tot un loc pe care-l stiam fain. Sa incepem cu... naspa si sa terminam cu miam-miam. Derby E la Eroilor, e dragut, au un desert super bun si mancarea e ok, dar au o politica de-i vine sa ii bati. Recent, am comandat niste paste cu spanac si creveti si tortul casei cu inghetata de scortisoara. Ambele super bune. Nu ma grabeam, aveam vreo doua ore la dispozitie inainte sa merg @work. Ok... toate bune si frumose, exceptand faptul ca am asteptat pastele alea o ora si un sfert... o ora jumate... intre timp intreband de cateva ori c...