Oana Dixit

  Footsteps, no matter how stumbled, are a sign you’re going further. Lack of them doesn’t mean  having it easy while  being carried by someone else. It just means you’re just carried away On someone else’s journey. While stepping away from your own path.

 Cum ar fi, daca, in functie de ora si chef, ai putea sa setezi anotimpurile? Asa cum setezi temperatura la termostat. Bine, n-ar seta fiecare aiurea, ca sa nu fie vraiste, acum faci linistit plaja si brusc cad pe tine fulgi ca s-a trezit cineva ca vrea sa se dea cu skiurile. Setarile “anotimpstatului” ar fi stabilite democratic, prin vot in functie de localitate sau tara. Ai putea sa incepi dimineata cu primavara, sa continui ziua cu niste zapada, spre seara sa fie vara si noaptea toamna. Nu intram in detalii despre ce se intampla cu pasarile calatoare sau copacii. Desi ar fi misto sa fie toamna si brusc vara, ca sa vezi cum urca frunzele de pe asfalt pe crengi. In realitatea in care anotimpstatul ar fi posibil, totul ar avea logica si rezolvare.

  Îmbătrânim, dar nu ca în reclamele La pastile și unguente pentru de toate, La cremele pentru riduri și fire albe Sau la proteze care nasc zâmbete bizare. Îmbătrânim ca un fel de continuitate firească, Așa cum încet se sedimentează apa în peșteri Și calcarul naște stalagmite fascinante, Așa cum literele formează cuvinte Și unele idei se adună dezordonate în povești. Îmbătrânim și devenim mai mult din noi.

  Mi-s moi tăcerile şi clipele aşa de repezi, încât în urma mea rămâne timp agățat de moleculele de aer. Mi-s scurte privirile şi aşa de-n jos, încât parcă numai înapoi mai văd cum mă deşir în urme de paşi. Mi-s ideile aşa de grele și încâlcite, încât atunci când le cuprind între tâmple mi se pare că veşnicia există în mine. Mi-s aşa de carne şi-aşa de suflet, încât în orice formă m-ai descrie , nu pot să pierd ideea că tot eu sunt.

  Ascultă-mă când zic „ascultă-te pe tine!” Atunci când nu mai știi...  de ce exiști,  cum ești și ce-ai fi vrut să fii, Nu căuta răspunsul în...  certificate de naștere zeități aparent atotștiutoare arii geografice tradiții sau privirea unui trecător. Atunci când...  ți se face dor de tine  și nu știi unde te-ai pierdut Când nu te vrei doar... degradabil, palpabil  și asemănător cu alții, Deșiră-te în tine și mereu înapoi,  nu în ceilalți, nu în rezoluții de viitor și nici măcar în aici, acum. Uneori, pentru că te-ai ascuns  atât de bine de lume - crezi tu - dar de fapt ai fugit de tine,  nu-ți dai seama că-n visele strepezite sub gene în cuvintele-aruncate spre mine, în ușile pe care le-nchizi pentru toți, în „nu pot”, în „nu știu”,  în „nu vreau”, în „nu e de mine” Ascunzi mai adânc, mai bine și poate de tot,  bucăți din tine.

  Dacă înveți să privești înapoi în tine o să-ți simţi trecutul  cum se răsfiră în rădăcini.

 Cât de mult sens are teoria asta. Cât de logică e. Și-apoi te gândești cât de messed-up e legătura dintre moșulețul grăsan și simpatic și copii Și-acum e clar și versul din Jingle Bells - ”Laughing all the way!” Now we know why