Rădăcini

 

Dacă înveți să privești

înapoi în tine

o să-ți simţi trecutul 

cum se răsfiră

în rădăcini.

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Primesc aproape zilnic bancuri peste bancuri pe mess (uneori si in mail) si imi dau seama ca uneori rad doar din "complezenta". Chiar nu prea inteleg invazia asta. Si nu zic ca nu am simtul umorului... Il am... chiar daca e mai acid si putin cam negru. Sunt insa unii oameni care rad si rad si rad orice le-ai spune daca ar purta numele de "BANC". Really... Chiar mi-e dor de bancuri bune. Si imi place unul, chiar daca nu ma face sa rad... imi place. Evident, e cu Alinutza (cunoscutii stiu de ce): Alinuta statea in baie si se gandea:" Sa imi tai venele... sa le las lungi..." :D So... cine-mi spune un banc la care sa rad. Really. Sa mor de ras (almost). Uite, dau si un premiu - astept propuneri -. Pe cuvant de fost soim al patriei (pionier nu am mai ajuns)
Read more

Scufita Rosie - varianta pentru adulti, versiunea lui Rares

La culcare, Rares asculta o poveste. Si apoi cere "încă dată” și ”încă dată”. Și ca ”încă dată” să nu fie de prea multe ori, poveștile clasice au devenit adevarate romane cu tot felul de personaje noi. Și, pe langa asta, uneori sunt interactive. Cel mai des asculta Scufița Roșie. Ei bine, povestea incepe cam asa A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - O fiță Așa.. o scufiță. Și ce culoare avea scufița? R - Roșe O scufiță roșie. Și din cauza asta o chema... R - Fița Roșe Bun. Și povestea continuă cu mama care-i dă coș cu merinde și medicamente pentru bunicuță, cu lupul care o convinge pe Scufiță să culeagă flori pentru bunică și ciuperci ca să facă o ciulama si multe altele despre care nu ați auzit, pentru că nu s-a povestit. In fine. Scufița Roșie de azi a decurs cam așa:   A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - Ouă Cum să aibă ouă? Avea ...
Read more

Pe asfalt

E imposibil sa ne ferim de umbre pentru ca e imposibil sa traim fara lumina. Si, ce-i mai enervant e faptul ca umbrele sunt mereu, pretutindeni, peste tot. Nu e indeajuns sa zici ca o sa privesti doar inainte, sau inapoi, sau in stanga sau...oriunde altundeva. Pentru ca isi fac loc... peste tot. Si poti sa incerci sa privesti in sus sau in jos doar ca tot le atingi intr-un fel sau altul cu privirea. Campul nostru vizual e indeajuns de larg. Acum multi ani, vreo... 18 cred, cand mergeam pe strada cu mama de mana ma feream de umbre. Umbrele celorlalti. Nu voiam sa le calc pentru ca umbra era mult prea reala si chiar daca nu avea aceeasi substanta, era imaginea obiectului pe care il reflecta. Mai tarziu, umbrele nu mai aveau nicio semnificatie pentru mine. Erau doar... umbre. Si, apoi, mai tarziu, am realizat ca nu ai cum sa scapi de umbre si ca, inveitabil trebuie sa treci prin ele, sa le calci. Intr-un mod straniu fac parte din noi. Si te urmaresc, iti iau forma. La fel cum trecutul te ...
Read more