Despre cuvinte si priviri
Uneori e de ajuns sa stii pe cine ce sa intrebi. Cateodata, un apel rezolva totul. Uneori e necesar sa citesti cateva randuri undeva. E uimitor de tragic in anumite situatii sa iei decizii, sa treci pe partea cealalta a strazi fara sa te gandesti daca nu e mai bine unde esti acum, sa tragi aer in piept si sa spui ca iti asumi un risc, ca esti dispus sa iti asumi un risc.
Cateodata cuvintele suna altfel cand le scrii (dar, pacatul e ca pot fi interpretate altfel si nu o sa fii inteles)...
Din cand in cand insa, e primavara si din cand in cand sub razele soarelui incepe sa ninga. Mai sunt unele zile in care ploaia miroase a vara. Si foarte des simti cum te coplesesc o infinitate de trairi, idei, imagini, sentimente, ganduri pe care le fortezi sa se ascunda.
Nu, de fapt nu e greu sa iei decizii. Si nu pentru ca totul e alb sau negru. Pentru ca ar trebui sa imbratisezi fiecare pas nou cu uimirea unui copil care nefiind legat de niciun trecut, priveste inainte. Poate asta e secretul. Sa invatam sa privim inainte.
In urma cu vreo 2 luni si ceva, spuneam ca anul asta e altfel... ca o sa fie „the year”. Da, e si o sa fie. Dar nu o sa fie decat un inceput de „the years”. Stiu eu ce spun, chiar daca uneori ma pierd. Din fericire am atatea modalitati noi de a ma regasi. Sau poate nu noi, doar ca incet-incet, reusesc sa merg mai incet, dar privind inainte.
Exact, chiar ma simt bine azi. Nu neaparat fizic (imi atrag atentia servetelele din fata mea). Stii ce vreau sa spun. Sau, daca nu stii, o sa inveti candva, intr-o zi cand o sa incerci cum e, macar pentru cateva minute, sa privesti inainte.
Cateodata cuvintele suna altfel cand le scrii (dar, pacatul e ca pot fi interpretate altfel si nu o sa fii inteles)...
Din cand in cand insa, e primavara si din cand in cand sub razele soarelui incepe sa ninga. Mai sunt unele zile in care ploaia miroase a vara. Si foarte des simti cum te coplesesc o infinitate de trairi, idei, imagini, sentimente, ganduri pe care le fortezi sa se ascunda.
Nu, de fapt nu e greu sa iei decizii. Si nu pentru ca totul e alb sau negru. Pentru ca ar trebui sa imbratisezi fiecare pas nou cu uimirea unui copil care nefiind legat de niciun trecut, priveste inainte. Poate asta e secretul. Sa invatam sa privim inainte.
In urma cu vreo 2 luni si ceva, spuneam ca anul asta e altfel... ca o sa fie „the year”. Da, e si o sa fie. Dar nu o sa fie decat un inceput de „the years”. Stiu eu ce spun, chiar daca uneori ma pierd. Din fericire am atatea modalitati noi de a ma regasi. Sau poate nu noi, doar ca incet-incet, reusesc sa merg mai incet, dar privind inainte.
Exact, chiar ma simt bine azi. Nu neaparat fizic (imi atrag atentia servetelele din fata mea). Stii ce vreau sa spun. Sau, daca nu stii, o sa inveti candva, intr-o zi cand o sa incerci cum e, macar pentru cateva minute, sa privesti inainte.
Comments