COMPUNERE: Primavara

Unele usi se inchid iar in fata si in spatele lor incep doua drumuri. Diferite. Care se indeparteaza mai mult, si mai mult, pana cand uita de unde au pornit. Unele usi se inchid cu zgomot si ecoul lor se aude mereu. Unele usi raman intredeschise. Iar, uneori, cand pleci si inchizi o usa, incepe un singur drum. Pentru ca de partea cealalta ramane cineva buimac, cineva care uita sa inceapa un drum, cineva care bate si-astepta sa se deschida iar, usa.

In urma cu cateva luni am inchis o usa. Si-am mers, pe un drum care incepe acolo si nu stiu unde se indreapta, uneori nici nu stiu cum arata. Azi, insa, mi-am dat seama ca, spre deosebire de usile reci, usile vii trebuie inchise de ambele parti. Si m-am intors. Am deschis usa si am oferit cuiva o cheie. Acum pot sa afirm ca, intr-adevar usa e inchisa. Si de partea cealalta va incepe un drum. Stii cum e, pana la urma cu usile? Atunci cand drumul pe care mergi nu e cel corect, oricat de mult ai vrea sa sari peste gropi si sa incerci sa cladesti ceva, e in van. Si atunci, construiesti o usa, o inchizi si mergi inainte. Pe un alt drum, posibil spre alte usi... Uneori poti sa traiesti cu impresia ca un gard e de ajuns, ca, poate, o sa vrei, sau e bine sau trebuie, din cand in cand sa ridici capul si sa privesti dincolo. Dar intersectiile se intalnesc o singura data.

Azi am privit o imagine pe care nu o mai privsem de patru ani. O imagine care mi-a placut, o imagine pe care am privit-o mult timp, o imagine pe care, uneori am sters-o de praf, alteori, am magzalit-o, uneori am ascuns-o dupa sifonier si de multe ori m-am ascuns dupa ea. Azi am privit-o si pentru prima data mi-am dat seama ca pentru ca sa nu mai stea pe perete, trebuia sa o dau eu jos. Si am dat-o. O uitasem acolo si nu intelegeam de ce nu ii cresc aripi si de ce nu pleaca.

Unele lucruri, intamplari, imagini sunt doar etape, sunt doar trepte, sunt doar necesare, dar nu si suficiente.