bla-bla-uri... ba-la-uri. Joc de cuvinte. Sec
Exces de amabilitate. Am cumparat diverse chestii azi si de fiecare data cand plateam sau mi se dadea restul primeam cate un zambet si un "va multumim frumos". Uneori insotit de: " O zi buna." I mean... wtf?! Nu ca ar fi ceva rau, dar e ciudat. Ori eu nu am mai cumparat nimic de muuult timp si de atunci pana acum oamenii au devenit zambitori si amabili, ori toata lumea avea o zi extraordinara...
In fine...
Mi-am amintit astazi cateva replici din Trainspotting. Monologul avut de Renton (or whatever his name was) in fata oglinzii.
Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday night. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin' else.
Cuvintele vin uneori ca un preview, alta data pur si simplu, uneori ai ceva de zis, uneori nu ai nimic si totusi zici. Se intampla cateodata sa ai de zis o multime de lucruri, cuvinte care incearca sa iasa din tine si parca se rup si te rup si le inchizi acolo, undeva, departe si le dai viata doar atunci cand esti singur. Asa ca in Trainspotting, in fata oglinzii.
Cuvintele pot sa fie rele uneori, inselatoare, temelia unui viitor regret. Si atunci taci. Taci. Si intr-o zi le scoti, fara anestezie, fara vreun avertisment, fara motiv. Dar exista un motiv. Pe care tu-l stii si care pentru tine e prezent. Pentru cei din jur nu mai inseamna nimic. Decat, poate, o scurta nebunie de prezent, care trece. Si da, trece odata cu cuvintele. Sau nu. Poate atunci incepe. Pana atunci in tine a crescut un adevarat monstru verbal. Nu. Uneori pru si simplu nu zici nimic pentru ca nu ai nimic de zis. Uneori cuvintelor trebuie sa le creasca spini si sa doara.
Momentan nu am nimic de zis. Momentan ascult si zambesc crispat.
Se aduna cuvinte. Cuvintele formeaza propozitii. Propozitiile formeaza fraze. Cuvintele ies din tipar si devin bucati de organe.
Ce organ ai vrea sa nu fi existat in alcatuirea imperfecta a fiintei umane? Cuvintele. Uneori, cuvintele.
In fine...
Mi-am amintit astazi cateva replici din Trainspotting. Monologul avut de Renton (or whatever his name was) in fata oglinzii.
Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday night. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that? I chose not to choose life. I chose somethin' else.
Cuvintele vin uneori ca un preview, alta data pur si simplu, uneori ai ceva de zis, uneori nu ai nimic si totusi zici. Se intampla cateodata sa ai de zis o multime de lucruri, cuvinte care incearca sa iasa din tine si parca se rup si te rup si le inchizi acolo, undeva, departe si le dai viata doar atunci cand esti singur. Asa ca in Trainspotting, in fata oglinzii.
Cuvintele pot sa fie rele uneori, inselatoare, temelia unui viitor regret. Si atunci taci. Taci. Si intr-o zi le scoti, fara anestezie, fara vreun avertisment, fara motiv. Dar exista un motiv. Pe care tu-l stii si care pentru tine e prezent. Pentru cei din jur nu mai inseamna nimic. Decat, poate, o scurta nebunie de prezent, care trece. Si da, trece odata cu cuvintele. Sau nu. Poate atunci incepe. Pana atunci in tine a crescut un adevarat monstru verbal. Nu. Uneori pru si simplu nu zici nimic pentru ca nu ai nimic de zis. Uneori cuvintelor trebuie sa le creasca spini si sa doara.
Momentan nu am nimic de zis. Momentan ascult si zambesc crispat.
Se aduna cuvinte. Cuvintele formeaza propozitii. Propozitiile formeaza fraze. Cuvintele ies din tipar si devin bucati de organe.
Ce organ ai vrea sa nu fi existat in alcatuirea imperfecta a fiintei umane? Cuvintele. Uneori, cuvintele.
Comments