Nu. Nu. Nu.

Multa lume stie si nu intelege cum uneori ma plictisesc uimitor de repede de chestii care nu sunt plictisitoare - in conceptia lor - si cum anumite lucruri care lor le par inutile/fara sens/plictisitoare reusesc sa-mi tina atentia treaza multa vreme. Acum, insa, pot sa spun ca am atins deja un record al plictiselii. In mai putin de 24 de ore m-am plictisit la culme de un individ care mi s-a parut oarecum interesant... vreo cateva ore. M-am plictisit, mi s-a luat, am o stare enervanta si cam atat. De fapt, probabil ca eu visez la alte lucruri pe care nu le pot defini... inca. Sau poate ca am uneori, cand nu e neaparat nevoie, sa caut motive si parti negative - care nu sunt neaparat negative - pentru ca mi-am propus ca nu are rost sa fac niciun compormis, oricat de mic ar fi el. Poate exagerez, poate vad prea mult gunoiul din ochii altuia si prea putin parul din ochiul mee - cum era un proverb - insa daca apare cea mai mica si uneori foarte vag perceptibila urma de indoiala sau "not really", well, ramane not really. Ca asa sunt eu, incapatanata si vreau altceva si altceva. Si tind sa cred ca lucrurile pe care le vreau sunt reale sau intr-o anumita zi vor fi reale pentru ca va exista un Dumnezeu care sa creeze un colt de perfectiune -asa cum e in conceptia mea-.

Mai demult imi spunea cineva ca parca as fi "Fetita cu NU in brate". Era o poveste cu numele asta cand eram eu mica... dar nu mi-o amintesc decat vag. Foarte vag...

Comments

Sleepless said…
Fara compromisuri... suna al naibi de... american. Si cu asta cred ca am spus multe. In momentul in care nu faci compromisuri si cauti acel mic colt de perfectiune, te cam pacalesti singura. Parearea mea, vorba poetului. Nu e vorba de luat pe NU in brate ci de faptul ca esti prea orbita de picatura de apa ca sa vezi oceanul. Parti negative avem cu totii, perfecti nu putem fi, nici pentru noi, nici pentru altii. Si este pacat sa trecem prin viata aruncand priviri inapoi si intrebandu-ne "cum ar fi fost daca...?". Mai bine sa iti para rau pentru un pas inainte, decat pentru un pas inapoi.

Si ca incheiere, ne plac calitatile oamenilor, dar ne indragostim de defectele lor. Oricat de pervers si de... twisted (nu-mi vine o traducere adecvata in romana) ar suna, dar o sa imi dai dreptate intr-o zi.
September 26, 2007 at 4:15 AM
Tzuni said…
Da, asa o fi. Cat despre "suna al naibi de... american" o suna, dar decat sa ma simt eu al naibii de aiurea in fiecare zi prefer sa cred ca exista ceva mai bun, sau poate doar nu vreau sa ma mint sau poate doar toate lucrurile sunt relative, nu? Iar ceea ce unora li se pare" demn de urmat" sau "bine" sau pur si simplu "ceea e terbuie" pe altii-i face sa se simta "ne la locul lor". De ce sa zambesti fortat si sa accepti ceva ce nu te incanta, doar pentru ca, undeva, poate exista o lista cu mult atuuri. Greutatea atuurilor respective e atat de subiectiva, iar daca ne resemnam cu "trec peste" si "cu vederea" si altele de asemenea atunci, uneori macar, viata nu mai are niciun sens.
Cand eram mica, aveau ai mei o carte si pentru ca imi placea titlul "Oana a primit o papusa" am citit-o de zeci de ori. Erau scurte povesti "educative", "pentru parinti" oarecum. Si era acolo o "lectie" despre compromis. Si compromisul doare si te face mic, ghmeuit intr-un colt. Ia sa o caut cand merg acasa... sau, poate mi-o amintesc asa cum era si o transpun pe blog.
September 26, 2007 at 4:58 AM
Post a Comment

Popular posts from this blog

COMPUNERE: Primavara

A venit primavara. Pasarile calatoare se intorc din tarile calde (bronzate, relaxate si cu cadouri pentru cei dragi) , in stoluri cu forma de V care brazdeaza cerul senin (atunci cand nu e innorat) . Pajistile sunt acoperite cu un covor verde (plin de pamant si praf) , brodat ici-colo cu flori de diferite culori (limitate, pentru ca flori gri si negre, spre exemplu, nu prea se gasesc) . Primii care si-au scos sfiosi capul prin stratul de zapada au fost ghioceii, vestitorii primaverii. Pomii s-au imbracat in haine de sarbatoare (costume populare pastrate la naftalina prin cine stie ce muzeu al taranului roman) . Crengile sunt pline de flori din care, la vara, vor creste fructe pe care (in mod logic, temporal si cursiv) taranii le vor culege voiosi (sau, ma rog, in functie de starea lor din ziua respectiva. Atata le trebuie sa se scoale cu fatza la cearsaf sa-mi strice mie compunerea!!!) Ce, nu va aduceti aminte de compunerile cu anotimpuri? Doar azi e prima zi de primavara, nu?
Read more

...

Dincolo de plictiseala, de timp, de idei fara sens care ma bantuie aiurea, de imagini care ma ating cand vreau sa ma feresc de ele, de lucruri pe care nu vreau sa le inteleg, de cuvinte pe care ma prefac ca nu le aud si multe alte obstacole care ma impiedica uneori sa ma ascund deep down inside, am chef de ceva. Vreau sa ma inchid in camera mea si in mine, sa dau aerul conditionat la... 10 grade (sau 8), sa ma imbrac cu un pulover si sa imi fac o cana cu vin fiert. All the rest is irony...
Read more

Despre moarte si cei care o tin in viata

In majoritatea spitalelor e un miros apasator de boala... La Institutul Oncologic Fundeni mirosul e altfel. Parca in aer plutesc ultimele secunde. Miroase greu a moarte. Oameni stravezii care se plimba incet pe langa tine, pe care daca intinzi mana sa ii atingi ai impresia ca o sa treci prin ei, ca prin niste fantome. Vorbesc in soapta, nu schiteaza niciun gest. E liniste, mult prea cald. In fundal se aude un radio... Romania Actualitati cred. Peretii, targile, scaunele cu rotile, lifturile, mesele seci din bufet. Toate dor. Toate striga a resemnare. Poate niciodata nu am regretat mai mult ca azi ca nu m-am facut medic. Asistente reci, infirmiere cu fetze innegrite parca de atmosfera din jur. Doctori prea grabiti, prea importanti ca sa-ti dea atentie. O femeie isi taraste corpul spre sala de mese. A avut cancer la sanul drept. I l-au extirpat. Acum are cancer la ficat. O fata de vreo douazeci de ani e dusa intr-un scaun cu rotile spre sala de radioterapie. O femeie isi varsa amarul la ...
Read more