Auto-excludere, auto-cuvinte, auto-mobile?!
Cine nu a aflat deja ca nu-mi plac cinematografele? Nu stiu cine, insa stiu ca lumea nu crede. Si daca lumea se incapataneaza sa nu creada, se tot chinuie sa ma duca in Mall-uri la filme. Foste, actuale si viitoare prietene, fosti, actuali si viitori prieteni s.a.m.d. Da, mai, imi placeau. Cand aveam cu 20 de ani mai putin imi placeau. Pentru ca erau comuniste probabil, pentru ca simteai in plamani miros de banda de film (pe bune, nu "vai ce mirosuri erau in cinematografele vechi! " DELICATILOR!), pentru ca as fi vazut Cartea Junglei de o mie de ori fara sa ma plictisesc (sau poate pe-atunci nu ma plictiseam asa repede). Acum imi amintesc doar cum am adormit la Matrix nu stiu care acum vreo 4 ani. Si-am dormit aproape tot filmul. Adica de pe la inceput pana la sfarsitul sfarsitului. Da' am fost la premiera in Mall, ca deh! Uite ca mie imi place sa le fur de pe net si sa le vad in propria-mi camera, la mine in pat, pe un monitor de 19 inci, cu sunetul la un nivel normal si uneori sa pot sa adorm tot la mine in pat, in fata monitorului.
Gasisem niste liste ieri printr-un caiet vechi de-acum o suta de ani - adica 16 - in care descriam o colega de clasa mai bine decat as putea sa o fac acum. Cu ironie si o rautate care nu stiu unde incapeau in mine la momentul respectiv. Si colega asta se incadreaza asa bine la categoria "mall" incat parca-am vazut-o acum trecand prin mall, evident, cu o atitudine de superioritate artificiala, dar care da bine, si pe care-a inghitit-o atata timp incat a devenit una cu ea. Si mai gasisem acolo liste pe care eu, copil cu capul in nori, le scriam in ideea ca peste enspe mii de ani - adica 10 - sa le gasesc si sa bifez casutele daca am facut asa sau nu. Si uite ca a fost pierdut, gasit dupa mai multi ani decat trebuia si imi dau seama ca ori am aceeasi gandire ca la 8 ani, ori aveam mare dreptate pe-atunci. Ca sa nu uit ca pe-atunci imi promiteam mie ca peste 10 ani o sa ma uit la Sandy Belle. Si ma uit acum. Ca o sa fug de conceptii si preconceptii de care-am fugit. Ca nu o sa privesc in urma si o sa zic "atunci cand eram copil" si ma uit la mine, cand babele din tramvai se uita la mine si vad un copil ce merge la scoala, si asta vad si eu. Pamant prielnic, mult soare si-am devenit un mac in lanul cu grau - sau unde cresc macii, care printre altele ma fascineaza si acum ca acum o suta de ani - . Nu va mai dati cu parerea si parerile de toti peretii si mai ales nu de timpanul meu. Nu tot ce zboara se mananca. Ma mai amuz si eu. Sau nu era evident?
Si melodia de mai jos e indreptata spre "afara" si mai ales spre cateva persoane care tin cu tot dinadinsul sa-mi arate ca sunt altfel, altcineva sau ca trebuie sa fiu altfel sau altcineva. Din pacate, cu o mica urma de tristete, voi castigati toata raceala asta din partea mea, cand inchideti ochii . Pana nu-i prea tarziu... poate. O fi bine sa fii rau? Stii cum e? Ce-si face omul cu mana lui... Dar mai bine nu, ca poate incepe sa-i placa :)). Asa, ca sa termin seara pe un ton amuzant.
The Weepies - Nobody knows me at all
Gasisem niste liste ieri printr-un caiet vechi de-acum o suta de ani - adica 16 - in care descriam o colega de clasa mai bine decat as putea sa o fac acum. Cu ironie si o rautate care nu stiu unde incapeau in mine la momentul respectiv. Si colega asta se incadreaza asa bine la categoria "mall" incat parca-am vazut-o acum trecand prin mall, evident, cu o atitudine de superioritate artificiala, dar care da bine, si pe care-a inghitit-o atata timp incat a devenit una cu ea. Si mai gasisem acolo liste pe care eu, copil cu capul in nori, le scriam in ideea ca peste enspe mii de ani - adica 10 - sa le gasesc si sa bifez casutele daca am facut asa sau nu. Si uite ca a fost pierdut, gasit dupa mai multi ani decat trebuia si imi dau seama ca ori am aceeasi gandire ca la 8 ani, ori aveam mare dreptate pe-atunci. Ca sa nu uit ca pe-atunci imi promiteam mie ca peste 10 ani o sa ma uit la Sandy Belle. Si ma uit acum. Ca o sa fug de conceptii si preconceptii de care-am fugit. Ca nu o sa privesc in urma si o sa zic "atunci cand eram copil" si ma uit la mine, cand babele din tramvai se uita la mine si vad un copil ce merge la scoala, si asta vad si eu. Pamant prielnic, mult soare si-am devenit un mac in lanul cu grau - sau unde cresc macii, care printre altele ma fascineaza si acum ca acum o suta de ani - . Nu va mai dati cu parerea si parerile de toti peretii si mai ales nu de timpanul meu. Nu tot ce zboara se mananca. Ma mai amuz si eu. Sau nu era evident?
Si melodia de mai jos e indreptata spre "afara" si mai ales spre cateva persoane care tin cu tot dinadinsul sa-mi arate ca sunt altfel, altcineva sau ca trebuie sa fiu altfel sau altcineva. Din pacate, cu o mica urma de tristete, voi castigati toata raceala asta din partea mea, cand inchideti ochii . Pana nu-i prea tarziu... poate. O fi bine sa fii rau? Stii cum e? Ce-si face omul cu mana lui... Dar mai bine nu, ca poate incepe sa-i placa :)). Asa, ca sa termin seara pe un ton amuzant.
The Weepies - Nobody knows me at all
Comments