Impotriva
Oamenii se schimba, la fel cum fac aleile ce-si urmeaza cursul dar din loc in loc se umplu de gropi. Oamenii se degradeaza si intr-un final mor. Si sunt uitati. Dar, pana la moarte, e mai grav daca oamenii uita. Sau vor sa uite, sau se prefac ca au uitat sau isi amintesc si incearca sa uite. Timpul nu e linear sau ciclic. E ca o scama ce aduna si mai multe si mai multe scame mici pana devine o scama mai mare, un amalgam. Ca sa aiba o reprezentare o chestie care, poate nici nu exista pana la urma. Sau poate are alt nume si nestiind cum sa-l numim i-am zis timp.
Ma intrebam cum e sa fii atemporal. Adica timpul sa treaca prin tine si sa te duca odata cu el dar de fapt asta sa fie o aparentza. Sa ramai agatzat de un moment si el sa se desire odata cu tine ca o atza desirata de la o pereche de pantaloni pe care o duci pretutindeni dar in aceeasi masura sa te tina legat de un moment, de un loc, de o stare.
Calator in timp? Cu totii suntem calatori in timp in diverse forme: trecerea anilor, amintirea, sperantele de viitor.Mai multe dimensiuni inchise in acelasi loc. In acelasi corp.In aceeasi forma conturata cu o oarecare exactitate si care, totusi, in perfectiunea ei, nu poate sa ne tina prizonieri. Si poate ca oamenii au incercat intotdeauna sa simta intr-un fel sau altul senzatia de evadare. Pana la urma, cel mai concret evadezi in stare lucida. Daca vrei...
De ce trebuie sa ne legam de lucruri care nu conteaza si sa le punem la rangul de "conteaza" si sa ajungem intr-un final sa le folosim drept arme impotriva noastra? De ce conteaza ce spune x-ulescu', ce a facut z, ce impresie isi face y? Pentru ce sa ne omoram cu nimicuri dintr-astea? Pentru ca asta conteaza, suntem pe rand proprii nostri sclavi, fiecare e al fiecaruia pe rand. Avem nevoie de confirmari, de modele, de intersectari stupide cu spatiile existentiale ale altora. Avem nevoie de dogme, de idei, de norme, de oranduirea lumii dupa principii care sunt lipsite de logica la un moment dat cand devin un fel de actiune de turma. Ne punem bariere si invatam sa ne bucuram de lucruri care, in esenta, nu ne bucura. Sa vrem lucruri care nu ni se potrivesc. Sa credem in minciuni si sa le spunem mai departe la randul nostru. Sa ne ardem si apoi sa ii dam altcuiva flacara uitandu-ne trist la propriile noastre rani peste care s-a depus praful si sa nu schitam niciun gest. N-am invatat nimic. Am invatat doar ca existam intre punctele A si B, pe o coarda dreapta pe care trebuie sa o trecem de la un capat la altul punand piciorul stang inainte celui drept. Nu conteaza ca poti sa te odihnesti, sa mergi in maini, sa sari, sa te invarti. Ideea e sa ajungi la punctul B punand piciorul stang inaintea celui drept si tot asa. Nu. Nu conteaza altceva. Nu conteaza daca merge, daca e mai interesant, mai rapid sau mai colorat. Nu conteaza. Intelege! Trebuie sa pui piciorul stang inaintea celui drept si iar si iar... Nu. Intelege-ma, altceva nu conteaza.
Oare cand am ajuns sa fim asa de tristi, de indoctrinati, de mintiti, de pustii, de goi?!
Ma intrebam cum e sa fii atemporal. Adica timpul sa treaca prin tine si sa te duca odata cu el dar de fapt asta sa fie o aparentza. Sa ramai agatzat de un moment si el sa se desire odata cu tine ca o atza desirata de la o pereche de pantaloni pe care o duci pretutindeni dar in aceeasi masura sa te tina legat de un moment, de un loc, de o stare.
Calator in timp? Cu totii suntem calatori in timp in diverse forme: trecerea anilor, amintirea, sperantele de viitor.Mai multe dimensiuni inchise in acelasi loc. In acelasi corp.In aceeasi forma conturata cu o oarecare exactitate si care, totusi, in perfectiunea ei, nu poate sa ne tina prizonieri. Si poate ca oamenii au incercat intotdeauna sa simta intr-un fel sau altul senzatia de evadare. Pana la urma, cel mai concret evadezi in stare lucida. Daca vrei...
De ce trebuie sa ne legam de lucruri care nu conteaza si sa le punem la rangul de "conteaza" si sa ajungem intr-un final sa le folosim drept arme impotriva noastra? De ce conteaza ce spune x-ulescu', ce a facut z, ce impresie isi face y? Pentru ce sa ne omoram cu nimicuri dintr-astea? Pentru ca asta conteaza, suntem pe rand proprii nostri sclavi, fiecare e al fiecaruia pe rand. Avem nevoie de confirmari, de modele, de intersectari stupide cu spatiile existentiale ale altora. Avem nevoie de dogme, de idei, de norme, de oranduirea lumii dupa principii care sunt lipsite de logica la un moment dat cand devin un fel de actiune de turma. Ne punem bariere si invatam sa ne bucuram de lucruri care, in esenta, nu ne bucura. Sa vrem lucruri care nu ni se potrivesc. Sa credem in minciuni si sa le spunem mai departe la randul nostru. Sa ne ardem si apoi sa ii dam altcuiva flacara uitandu-ne trist la propriile noastre rani peste care s-a depus praful si sa nu schitam niciun gest. N-am invatat nimic. Am invatat doar ca existam intre punctele A si B, pe o coarda dreapta pe care trebuie sa o trecem de la un capat la altul punand piciorul stang inainte celui drept. Nu conteaza ca poti sa te odihnesti, sa mergi in maini, sa sari, sa te invarti. Ideea e sa ajungi la punctul B punand piciorul stang inaintea celui drept si tot asa. Nu. Nu conteaza altceva. Nu conteaza daca merge, daca e mai interesant, mai rapid sau mai colorat. Nu conteaza. Intelege! Trebuie sa pui piciorul stang inaintea celui drept si iar si iar... Nu. Intelege-ma, altceva nu conteaza.
Oare cand am ajuns sa fim asa de tristi, de indoctrinati, de mintiti, de pustii, de goi?!
Comments