The Man from Earth

Am zis "fie" si-am vazut filmul asta. Am zis "fie" nu pentru ca mi s-ar fi parut mie not worthy, dar pentru ca atunci cand iti recomanda cineva e un film e ok, insa cand oamenii se extaziaza ca a fost fain e enervant (nu a fost cazul aici), iar cand iti spun "filmul asta o sa-ti placa asa ca uita-te" (sa inteleg ca oameni pe care nu i-am mai vazut decat pe messenger de ani buni au ajuns sa ma cunoasca putin :)?), deja zic ca poate sa depinda ziua de maine de asta si nu-l vad. Pentru ca asa imi place mie sa refuz sa deschid niste usi ca sa nu zica lumea degeaba ca sunt incapatanata. Ei bine, l-am vazut.
Si nu poti sa-l descrii asa sau sa-l povestesti pentru ca isi pierde sensul. E un film gandit (ca scenariu), plin de dramatism (modul in care au fost interpetate rolurile) si cu mici irizari de genialitate. Un film la care te uiti cu ochii deschisi si nu-ti vine sa clipesti. Trece asa prin tine si parca esti acolo si stai sa-l asculti pe John cum spune o poveste. Are si mici lipsuri si chestii cat de cat previzibile, dar per total, avand in vedere ca perfectiunea nu ar trebui sa existe nici macar in stadiu de concept, e un film inteligent, interesant si cu imaginatie.
E ca o lectie de viata ascunsa intr-o poveste aparent fara niciun sens, care spune multe si care e foarte posibil sa nu va placa decat ca "un film dragut", chiar "un film bun", dar pe care v-as zice sa pierdeti 87 min si sa-l vedeti. Pentru ca nu stiu daca ar fi minute pierdute... si mai ales ca pare ca se termina asa de repede...