Sa ai incredere in casaloti...
Am fost la mare. Si undeva la cateva zeci de metri de tarm era un casalot care se plictisise sa stea in larg si venise mai aproape de mal. Si il ignora toata lumea, cica ar fi fost mort... Si el statea de unul singur si clipea si spunea chestii dragutze legate de el, de familia lui si originile care i se amestecau cu regnuri de casaloti mai ciudati. Si-am stat noi si-am povestit si i-am zis sa vina la mal sa adunam impreuna scoici. Si mi-a promis ca o sa vina. Si eu crezandu-l baiat de treaba, simpatic si putin pierdut in larg l-am crezut pe cuvantul lui de mamifer marin. Si-am stat si m-a batut putin vantul si mi-a intrat apa in bocanci si m-am abatut de la drumul pe care aveam de gand sa-l urmez. Am stat si-am asteptat sa vina la mal. Si scoicile parca incepeau sa dispara si afara se facea frig si fermoarul de la geaca mi se rupsese si pe mare se facuse intuneric. Cand, dintr-odata l-am vazut ca se apropie de mal... clipind. Si-apoi, cand intindeam mana sa fac cunostinta cu el si sa-l ajut sa iasa din apa, a facut ochii mari mari si-a inceput sa inoate in larg pana cand nu iti mai dadeai seama ce e si incotro se indreapta. Din cand in cand, doar, din zgomotul valurilor ii auzeai vocea... si atat. Si am ramas aiurea, in vant si frig si cu apa in bocanci vazandu-l cum pleaca, probabil, in cautarea mai multor casaloti cu care sa construiasca un oras submarin de casaloti.
M-am intristat putin dar apoi mi-am dat seama ca oricum nu aveam ce sa fac cu un casalot, pentru ca face parte dintr-o alta clasa (alta decat cea umana) si m-as fi amagit oricum singura daca l-as fi ajutat sa iasa pe uscat. L-am convins totusi, sa se apropie de mal. Si atat.
Daca intr-o seara cand stati pe plaja, oriunde ar fi asta, o sa vedeti un casalot cu ochii albastri care clipeste des si vorbeste frumos, sa nu vi se faca mila ca e pierdut in deriva. Pana la urma, asta a fost alegerea lui. Pentru ce sa-i oferiti un colac de salvare daca nu va cere? Nu o sa ajungeti decat sa va amagiti singuri, sa fie vant, frig, valurile sa para rele si nisipul mult prea colturos. Si-o sa va intristati. Macar asa, putin.
M-am intristat putin dar apoi mi-am dat seama ca oricum nu aveam ce sa fac cu un casalot, pentru ca face parte dintr-o alta clasa (alta decat cea umana) si m-as fi amagit oricum singura daca l-as fi ajutat sa iasa pe uscat. L-am convins totusi, sa se apropie de mal. Si atat.
Daca intr-o seara cand stati pe plaja, oriunde ar fi asta, o sa vedeti un casalot cu ochii albastri care clipeste des si vorbeste frumos, sa nu vi se faca mila ca e pierdut in deriva. Pana la urma, asta a fost alegerea lui. Pentru ce sa-i oferiti un colac de salvare daca nu va cere? Nu o sa ajungeti decat sa va amagiti singuri, sa fie vant, frig, valurile sa para rele si nisipul mult prea colturos. Si-o sa va intristati. Macar asa, putin.
Comments