Cuvinte incrucisate

Azi mi-s cam trista. De vina-s toate necuvintele rostite sau conturate din priviri. De vina-s eu, ca intotdeauna... cred. Si nu-nteleg de ce trebuie sa caut vreo vina. Azi mi-s prea indeajuns pasii razleti, sariti, aruncati... joaca asta prin labirint. Azi mi s-au inmuiat ideile in tot griul asta de care m-am inconjurat... probabil. Mi s-au inecat corabiile in zapada care se topeste si ea incet-incet. Ma tot gandeam, ma tot intrebam "ce vrei tu, fata draga?". Oh, de mi-as cerne ideile si s-ar alege, mi-as smulge un zambet, chiar si fortat, ca sa dea bine cu momentul.
Mi-s picioarele adanc implantate in mlastini. Pamanturi miscatoare pe care incerc fortat sa baletez si parca ma scufund. Si asa-i, pana la urma. Vezi, asta e un post negru. Post ca insemnare pe blog. Si poate si intr-un sens asa... usor ecleziastic. Pentru ca ma simplific la maxim. Culegand putin... Putin din nimic, poate de-asta mi-s asa de gri zorii zilei ce mi se strecoara printre pleoapele obosite.
Poate-s prea multe puncte (da, da... cate trei). Poate-s prea multi poate si whatever. Poate ca trag linii cu creta si ploua si se intina... Poate... poate... poate... Whatever.
Si nu. Nu am capul in nori. E prins in ceatza si mi-l tin acolo, printre moleculele gri si ele, ca sa nu intineze generalele idei... Celelalte adica.
Tie nu ti se pare putin ciudat?
Ha-ha, zise celalalt privind printre tesatura de incert. Mi s-o parea, daca tii cu tot inadinsul.
Oare oamenii se hranesc cu momente?, intreba iar venerand momentul prezent
Ha-ha, zise celalalt tragand un fum din tigara ce era pe terminate. Cu momente doar ca sa nu moara de foame. Atunci cand vor sa se hraneasca de-a dreptul aleg suportul momentelor. Doar atunci cand momentele nu sunt singurele care ies la suprafata, plutind in deriva.
Ah, uite, am mai pescuit un moment. Dar o sa-i dau drumul si pe urmatorul o sa-l ignor. Inchide ochii. Afirmatie. I se terminasera intrebarile momentului. Celelalte pluteau in deriva in ceata.
Ha-ha-ha! izbucni celalalt. In oglinda. Totu-i invers. Ca daca-l priveai in ochi vedeai "ah". Dar daca ne privim prin oglinzi, parca tiptil si pe furis, reusim sa cream chiar momente.
Si mi-s atat de trista azi, dupa cum spuneam, ca aveam de ales intre cuvinte abrupte si ambiguitati falfaite ca niste aripi incarcerate de un corp. Si-am ales ambiguitati usor volatile, simboluri doar din adancuri cunoscute... Ale mele-adancuri tulburi...

Hai sa vorbim in sarade... Ma simt ca si cum as merge la solar, cautand soare. Si lumea vede ca tenul meu capata o culoare aurie. Nu, nu asta era scopul. Dar uneori crezi ca daca ii pacalesti pe ceilalti reusesti sa te pacalesti pe tine. Problema e ca ceilalti nu sunt pacaliti. Pentru ca ei nu vad decat bronzul. Pe cand tu iti dai seama ca in amprenta lui nu-i nicio raza de soare. Doar aparente si impresii.