Realitatea se sparge, uneori, in bucati de meteorit, ca niste vise rasfirate pe bucati de noapte… bizare, fara inteles. Imagini care te fac sa tresari, fara sa-ti dai seama, sa deschizi ochii si sa cauti in jurul tau bucati de realitate, amestecate cu bucati de vis. Piesele unui puzzle imperfect. Care trebuie sa se incadreze , totusi, in aceeasi rama… ca un tablou cu geamul murdar in care fata ti se oglindeste aiurea… diform, in valuri. Atunci cand de realitate nu mai poti sa fugi in vis si de vis in realitate, traiesti un amalgam ciudat de impresii si imagini stravezii. Senzatii intr-atat de tari incat te doare respiratia si ai impresia ca fiecare gura de aer naste alte umbre. Tacere amestecata cu un vuiet care iti sparge timpanele. Nici frigul de afara nu mai poate sa inghete nimic. Pentru ca totul e intr-o suspensie moale, ca niste falduri de ceata intr-atat de groasa incat trebuie sa o dai cu mana la o parte si ti se lipeste de degete si de par… si de tine si te prinde in ea si-ti fura orice senzatie. Ramai incremenit, prins acolo, ca intr-un lift ce merge niciunde si s-a oprit in fata unui perete format din bucati de carne din care rupi fasii cu mainile. Si te dor. Probabil. Nu-ti mai dai seama si pentru moment nici nu mai conteaza. Pentru ca ajungi sa plutesti intr-un vid care, totusi, te strange pana cand iti auzi coastele sfaraind ciudat. Si fiecare organ e intepat de ace. Infuzii de maduva si puls, ca niste stropi de apa intr-un gang intunecat. Nu mai sunt nici macar umbre. Si astepti. Bucati de moloz si pereti sparti. Masti sfasiate si aruncate pe jos, ca niste oamenii prinsi in mijlocul unei explozii.
Realitatea se sparge, uneori, in bucati de meteorit, ca niste vise rasfirate pe bucati de noapte… bizare, fara inteles. Imagini care te fac sa tresari, fara sa-ti dai seama, sa deschizi ochii si sa cauti in jurul tau bucati de realitate, amestecate cu bucati de vis. Piesele unui puzzle imperfect. Care trebuie sa se incadreze , totusi, in aceeasi rama… ca un tablou cu geamul murdar in care fata ti se oglindeste aiurea… diform, in valuri. Atunci cand de realitate nu mai poti sa fugi in vis si de vis in realitate, traiesti un amalgam ciudat de impresii si imagini stravezii. Senzatii intr-atat de tari incat te doare respiratia si ai impresia ca fiecare gura de aer naste alte umbre. Tacere amestecata cu un vuiet care iti sparge timpanele. Nici frigul de afara nu mai poate sa inghete nimic. Pentru ca totul e intr-o suspensie moale, ca niste falduri de ceata intr-atat de groasa incat trebuie sa o dai cu mana la o parte si ti se lipeste de degete si de par… si de tine si te prinde in ea si-ti fura orice senzatie. Ramai incremenit, prins acolo, ca intr-un lift ce merge niciunde si s-a oprit in fata unui perete format din bucati de carne din care rupi fasii cu mainile. Si te dor. Probabil. Nu-ti mai dai seama si pentru moment nici nu mai conteaza. Pentru ca ajungi sa plutesti intr-un vid care, totusi, te strange pana cand iti auzi coastele sfaraind ciudat. Si fiecare organ e intepat de ace. Infuzii de maduva si puls, ca niste stropi de apa intr-un gang intunecat. Nu mai sunt nici macar umbre. Si astepti. Bucati de moloz si pereti sparti. Masti sfasiate si aruncate pe jos, ca niste oamenii prinsi in mijlocul unei explozii.
Comments