Printre bitzi

Ma gandeam la ideea asta de... blog si la faptul ca internetul asta, care ne-a acaparat, fara care nu putem comunica, nu putem sa ne desfasuram majoritatea activitatilor zilnice samd e asa de... perisabil oarecum. Nu stiu. Poate intr-o zi, din surplus de informatie si vieti inghitite si aruncate all over, o sa faca click, cu un sunet asa... incet si-o sa dispara.
Pe de alta parte, ma uitam la zecile de agende si caiete stranse de-a lungul anilor, "blogul meu de hartie", ca pana la urma nu erau jurnale sau mai stiu eu ce. Sunt pline cu chestii asemanatoare post-urilor de aici. Si n-au video-uri de pe YouTube, dar au versuri de la tot felul de melodii, ganduri, idei, nervi, desene ciudate... Blogging. Dar intr-un mod de o mie de ori mai fain si mai cald si mai aproape.
Da, intr-un fel esti la fel si in fata tastaturii, tu si cu gandurile tale care apar pe ecran... si apesi uneori backspace... Dar monitorul e gol in felul lui si departe... Foaia de hartie e aproape si-o poti atinge altfel. La fel cum din in ce in mai multi oameni isi cauta prieteni sau mai mult online. I-asa de pustiu si trist uneori sa schimbi aceleasi cuvinte intr-o fereastra de messenger sau intr-un email. Sa trimiti smile-uri. Sa fii pierdut in intuneric in fata calculatorului incercand sa cauti o privire. Hai sa vorbim intre patru ochi. Sa vad cum fiecare idee iti aduce alta privire, alta expresie. Cum esti la un metru departare. Noi nu ne masuram in kilo...mega...giga... Internetul e o consolare stupida uneori, de care am devenit dependenti. Ce sens are avea sa-ti spun ca la mine in camera e intuneric si miroase a fum de tigara si parca e frig si ca pe biroul meu e dezordine dar mie-mi place asa si-apoi sa incerc sa transmit toata chestia asta putin mai personal, mai viu, mai... ptrintr-un :p. Ce ":p"??? Da. Vrei sa vezi cum suna asta? Ok. Exista telefoane... Ce naiba. Exista si messenger call. Vrei sa vezi cum arata :p-ul ala in ochii mei cand iti spun toate astea? Exista strazi, parcuri, baruri, cluburi. Misca-ti fundu' incoa' si hai sa vezi ce dezastru e la mine in camera! Si nu! Asta nu reflecta dezordinea mea interioara, asta nu ma face sa ma simt nu stiu cum, pentru ca, vezi tu, mie imi place dezordinea asta! Ce comozi si informatici am devenit. Mi-e dor uneori de zilele in care ma gandeam daca la mine in camera au loc totzi oamenii aia si ce-or zice vecinii care nu mai inteleg cine vine, cine pleaca, cine e in vizita si cine sta, cine vorbeste tare la 2 noaptea, cine merge in varful degetlor. Cine e aproape...
Mai demult ma enerva la culme si pastram distanta, acum m-a inghitit oarecum tot jocul asta... si ma enerveaza in continuare.
Acum vreo 3 ani... scrisesem niste cuvinte... incercari de versuri (alea de mai jos) care bineinteles ca au fost privite "wtf? Adica?" si eu "..." Acum ma gandeam ca poate da, am ajuns sa vorbesc cu un calculator, sa ating niste taste, sa-mi cufund privirea intr-un monitor si sa trimit emoticon-uri. Si da, asa e, viatza-i de o mie de ori mai simpla asa. Care viatza??

Realitate navigabila

Frunze pe amintirile crude
ce-mi inundă arterele
din trupul bolnav si secătuit
de tehnologii prea avansate
construite de copiii-roboţi
ce cladesc trecutul de mâine
şi viitorul de ieri.
Timpul e o mâzgălitură
în care mă pierd
atingând dimensiuni noi
sau prea învechite
pentru retinele informatice
din fata realităţii monitorului.
Mă lupt donquijoteşte
cu iubirea ta de ram
sau mega sau hard...
Din păcate inima mea
nu e nici blank, nici rewritable
şi sunt prea obosită
ca să dau restart.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii