Orasul de dincolo de granita

Mi-ar placea sa locuiesc intr-un oras aflat la granita. Si atunci cand locurile mi se par obscure si oamenii reci si departe, atunci cand strazile sunt prea prafuite si cand usile sunt decorate cu lacate mari si ruginite, sa fac un pas si sa trec dincolo... Intr-o alta tara, intr-un alt oras, intr-o alta lume, care, chiar daca e la o departare de un pas, sa fie altfel. Pasul ala al meu sa fie ca un fel de wormhole care ma arunca intr-un alt colt al universului. Sa fie o tara exotica si, totusi, cu un climat temperat excesiv... dar cu iesire la ocean. Cu oameni care-si calca asfaltul cu grija, de parca atunci ar invata sa faca primii pasi. Si ca sa nu ma pierd in orasul de dincolo de granitza, al carui nume nu as reusi niciodata sa-l tin minte, cu toate ca as sti ca are o denumire oarecum norvegiana, un cuvant cu rezonanta, mi-as lua si un ghid. Un pitic de un metru si doua degete, care ar fi deranjat de reclama de la un fel de bere, pentru ca din cauza staturii lui si a reclamei ceilalti pitici ar rade uneori de el. Un pitic pe nume Selsom (cuvant care in norvegiana inseamna ciudat, bizar) si care nu i s-ar potrivi, de altfel, deloc. Si Selsom asta m-ar astepta zambind si imbujorat la granita, intotdeauna purtand joben rosu si o jacheta din catifea maro care nu s-ar potrivi deloc gamei coloristice sau bunului gust vestimentar, dar care l-ar face pe el diferit si amuzant. Eu l-as saluta si i-as da la schimb pentru serviciile lui de ghid un pumn de nuci si cateva frunze de cires aproape ofilite. Dupa ce le-ar analiza tacut cateva momente si le-ar sterge de praf, le-ar baga in buzunarul de la piept si-ar deschide tacut calea catre orasul de dincolo de granita. Intr-un final, dupa ce mi-ar fi aratat bucati de cer senine, stele care mi-ar face cu ochiul, o precupeata care m-ar imbia sa cumpar doua bucati vechi de oglinda, un golf de ocean atacat de pescarusi, un magazin cu ciocolata si alte cateva colturi din orasul de dincolo, m-ar duce tacut pana la granita si mi-ar ura o zi buna, zambind si scotandu-si putin jobenul, atat cat sa i se vada cateva suvite din parul dezordonat. I-as zambi oarecum fortat si cu ochi putin impaienjeniti de lacrimi as face un pas si m-as intoarce in orasul meu, cu oameni tristi, ciori sagetand apusul, copii rasfatati, asfalt prafuit si usi care, chiar daca nu ar avea lacate mari si ruginite, nu ar ascunde nimic decat rafale de vant si pereti goi.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii