Despre esente

Oamenii importanti (foarte importanti incat sunt pierduti undeva prin istorie de nu-si mai amintesc de ei decat alti oameni importanti, dar mai putin importanti decat oamenii importanti) au o privire ciudata, adanca, de parca tot ce-au perceput li s-a infipt in irisi si-au lasat gauri imense, pe masura intelepciunii lor. Parca privirile nu le mai fac parte din fiinta. Nu stiu de ce mi-a venit in minte chestia asta acum. Nici nu conteaza de altfel. Mi-au venit in minte istorii si cei care le-au creat... Ma gandeam la perfectiune si faptul ca nici macar ei nu au reusit sa o atinga. Dar au fost pe-aproape, au inconjurat-o. Poate au depasit-o, de fapt, fara sa o atinga, fara sa-i ajunga in esenta reusind astfel sa se piarda in ea si sa ajunga la o autosuficienta.