Loc de dat cu capu'

Aseara. Party intr-un local dragutz de pe langa Mogosoaia. Toata redactia, ceva marketing, unii necunoscuti. In fine. N-am mai fost pana acum la nici o petrecere organizata la munca, oriunde as fi lucrat. Nu-mi sta in fire. Ma plictisesc si sunt plictisitoare. Aseara am zis sa fac o exceptie dupa ce lumea a tot tras de mine sa merg. Si am mers. Daca imi pare rau? Nu, doar ca a fost oarecum o pierdere de timp. La inceput mai rezervati, dupa cateva pahare de gin, whiskey, campari sau ce or mai fi baut, oamenii au inceput sa se simta bine. Nu zic, bravo lor. Eu m-am simtit bine stand la masa cu un carnetel pe care am scris niste idei. Bineinteles ca unii s-au uitat ciudat si-au gandit probabil ”wtf?!”. E oarecum interesant sa observi cum oamenii se transforma, ca si cum ar fi scapat dupa o perioada lunga de carantina. Parca vor sa muste din viata cu pofta. Si, de obicei, ajung sa muste bucati prea mari cu care se ineaca si se schimonosesc in diverse feluri. Scot sunete bizare, se inrosesc si raman fara aer, dau din maini, se agata de ultimele clipe. Bineinteles ca-i exagerat ce am scris eu aici. Dar se potriveste imaginii si comportamentului. A nu se intelege gresit. N-am nimic impotriva oamenilor care se distreaza, numai ca poate uneori ar trebui sa existe mici limite. Si nu, nu exagerez eu. Pentru ce, dupa o noapte de paaaarty, sa ajunga lumea sa-si dea seama ca a intrecut putin limita (sau mai multe limite?), sa se simta jenati, deranjati, e penibil. Oare s-a ajuns pana acolo incat viata de zi cu zi ne sufoca asa de mult si-i asa de gri incat atunci cand scapam din monotonia pe care o parcugem sa facem acte care au gustul trist al disperarii? Sa jucam totul pe o carte in ideea ca vrem sa evadam? Oare chiar nu mai stim sa ne bucuram de lucruri simple? Sa gasim cate o mica minune in lucrurile din jur? Nu cred ca voi fi niciodata ”a party person” si sincer nici nu-mi doresc pentru ca nu-mi trezeste nici un sentiment ideea de petrecere, de destrabalare ca si cum n-ar mai fi maine. Da, am momente cand ma urc si eu pe pereti, n-am 100 de ani, nu sunt o persoana conservatoare pana la Dumnezeu si, uneori, am momente cand ii invidiez pe cei care pot si stiu sa se distreze in modul asta.

Da, stiu... sunt rea. Si poate n-as fi vrut sa vad unii oameni in anumite ipostaze. Poate nici ei n-ar fi vrut asta. It is all water under the bridge.

Pana la urma, un coleg imi spunea ceva de genul cand a auzit ca merg: or sa bea si-apoi o sa se dea unii la altii, or sa se formeze asa, mici cupluri efemere. Si-a avut dreptate. Putea, totusi, sa mai adauge, ca unii s-au distrat fain.

Si da, uite ca spun si lucruri bune: muzica a fost faina, locul dragutz, unii oameni impresionanti - stiu eu ce spun -

PS: Pentru cei care au fost si citesc ce-am scris, asta e. Paaaarty frate! Daca v-ati distrat, bravo voua. Daca v-ati pierdut asa... putin, nu va faceti griji. In jurul vostru au fost altii care au facut la fel. Daca v-as face morala? Well, unora da, altora mai putin. But who am I to say that?!

LATER EDIT: Alinutza, one of the party girls (:D), mi-a zis ca textul asta e scris rece, de sus and so on. O fi?! N-o fi?! E extrem de subiectiv (:p) si rau, da, asa e. Rau.