Îi ating sânii tari şi o dezbrac încet şi parcă o aud uneori cum geme

Mă cheamă Gheorghe. Ăştia tineri zic că am numele predestinat pentru a fi un labagiu infect. Da' ei nu ştie că pe vremea mea, în 47 când m-am născut era un nume sfânt. Şi acum e, dar ce ştie ei. 
Aşa începe mărturia unui bărbat aparent banal. Cu blugi tociţi, pantofi vechi de vreo trei ani, prăfuiţi. O cămaşă care nu a învăţat ce înseamnă maşina de spălat. Gheorghe V. e vânzător. La un magazin dintr-un bazar rezonabil dintr-o zonă aparent centrală a unei capitale aparentă. Mda, Bucureşti. Tipul ăsta a început să povestească pasiunea lui, după ce nişte puşti "ăştia tineri" l-au luat la mişto. Şi o reporteriţă cam blonduţă şi băgăreaţă, de la un cotidian central (nu, nu tabloid) l-a contactat pentru un (hohote de râs) interviu.
Mie îmi place munca. Să lucrez toată ziua. Să văd femei frumoase, care nici nu se uită la mine. Dar ce ştie ele? Mâinile mele sunt agile. Nu ştie ele ce pierde... spune vânzătorul trist. Nu am pus mâna pe o femeie frumoasă niciodată, pentru că sunt ţăran şi libidinos zic ele, dar eu ştiu că nu se uită la mine pentru că nu am Porsche, aifon dintr-ăla şi cărţi de credit. Aşa că am ales pasiunea lor, să fie pasiunea mea. Hainele şi pantofii. Şi manechine. Uite - scoate din portofel o poză cu un manechin de plastic - asta e Ilenuţa mea. Şi-o mai am pe Rocsssana. Dar n-am poza la mine. Am uitat-o în baie. 
Aşa... m-am angajat la butic să vând ţoale şi blugi şi pantofi cu toc. Femeile vine, se uiăt, uneori cumpără şi vrea să probeze. Dar eu am nouăşpe manechine. Multe, ca să fie multe haine pe ele. Şi când femeile probează, atunci eu mi-o satisfac pofta asta. N-am haina la raft. O iau de pe manechin. Pun mâna pe Ilenuţa, spre exemplu, îi mângâi peruca blondă. Îi ating sânii tari şi o dezbrac încet şi parcă o aud uneori cum geme. Şi femeia se uită la mine. Eu simt că o dezbrac pe ea. Nu-s ca perverşii ăia care au pus camere de supraveghere în cabinele de probă. Doar nu sunt labagiu, cum zic ăia tinerii. 
Eu fac amor cu Ilenuţa mea. Nu îmi bag, mă scuzaţi, obiectul în ea. Doar o satisfac eu, pe ea, că eu iubesc femeile, chiar dacă ele nu mă iubeşte pe mine. 

De aici înainte, lucrurile devin detaliate şi murdare. Doar Gheorghe pare satisfăcut. I se dilată pupilele şi îi tremură mâinile. Zâmbeşte fără să vrea. Are un rictus aşa, pierdut şi bolnav. Seara îşi strânge manechinele, închide buticul din piaţă şi pleacă acasă, mulţumit, mângâindu-şi buzunarul stâng. Acolo ţine portofelul cu pozele manechinelor. Mai ales Ilenuţa şi Rocsssana, favoritele lui.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii