Momente la miez de noapte, printre stropi şi fire de praf

Era frig şi plouase. Mirosea a ploaie amestecată cu praf. Era aproape ora 1. Era noapte şi linişte. Aveam pe mine o geacă de piele neagră, blugi negri şi un zâmbet care-mi izvora din suflet direct pe buze, forţat. Dacă mă vedea cineva cu beatitudinea aia pe faţă se întreba ce am de râd singură, de nebună, noaptea pe stradă. Era martie. Era în 2000, acum nouă ani... Am ajuns în faţa blocului, m-am rezemat câteva minute bune de o maşină din parcare şi am stat gândindu-mă că ăla trebuie să fie un moment de ţinut minte, când totul mi se părea perfect şi posibil.
Mă întorceam de la emisiunea Curtea cu prieteni, realizată de Viorel Gârbaciu. Fusesem invitată să discutăm diverse, să citesc diverse. Mai fusesem invitată în emisiunea lui Gârbaciu dar atunci parcă textele pe care le citisem mi se păruseră mai bune, Plus că făcusem o prostie de care eram tare mândră. Aveam o poezie bizară raău, aşa cu frustrări nerge şi adolescentine, de şi Bacovia dacă o citea ar fi început să plângă. Şi mi s-a zis să nu o citesc pentru că e prea creepy. Şi, undeva pe la 12 şi un pic, la final, am zis că mai am ceva de citit şi i-am dat drumul în direct. Gârbaciu îmi făcea semn să tac, lumea se uita la mine cu ochi uimiţi. Eu citeam satisfăcută. Nu a murit nimeni, nu a plâns nimeni, nu m-a înjurat nimeni. Doar că mi-a dat un sentiment dintr-ăla wow.
Şi aşa stăteam acolo, în frig, sprijinită de o maşină, mirosind ploaie şi visând chestii imposibile. Şi spuneam că ăla e un moment de ţinut minte, un moment perfect, printre multe altele care urmau să vină. Nu zic, au mai venit. Dar de o mie de ori mai puţine decât credeam şi puţine la fel de impresionante ca atunci. Şi da, acum, după aproape 10 ani, mă gândesc la clipele alea şi îmi văd aripile căzute, dar nu frânte. Plecate din propria iniţiativă, din lene, nepăsare, din cauza faptului că am vrut să las visele la o parte şi să zbor spre alte orizonturi mai tactile, mai simple, mai umane. Dar starea nu e aceeaşi.
Sper să mai vină o zi când o să stau aşa, înconjurată de noapte şi ploaie cu miros de praf, rezemată de o maşină, sau pur şi simplu, mergând aiurea, gândindu-mă că acela e un moment pe care o să mi-l amintesc drept "perfect". Nu în geacă neagră, blugi negri şi cu versuri de Doors şi Zeppelin în minte. Poate nici măcar noapte să nu fie, să nu miroasă a ploaie şi, în mod irealizabil, să nu fie praf. Doar să fie un moment... de pus în TOP 5.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii