Mari, prietena tipului cu maxi-taxi:))
In metrou lumea vorbeste. Diverse. Multi isi povestesc vietile, tragediile, bucuriile, viata sexuala sau isi barfesc colegii. Eu le aud si le retin pe toate. O fi blestem? O fi binecuvantare?
Anul trecut (mi-a iesit de data asta pt ca pana ieri tot credeam ca-s in 2009) pe la inceputul anului scolar, in metrou, dimineata - 3 pipite. Sau pitipoance sau fete penibile si fara Dumnezeu. Una blonda si cam tigancusa asa la ten, una brunetica si cam grasa si alta, tot brunetica, slabuta, inalta. Toate trei imbracate ca niste papagali, aproape identic. Penibil. Iti violau retina (cu hainele) si urechile (cu limbajul). Eleve in cls a-XI-a la un liceu in Pipera. Langa ele un coleg genul manelist, lucrator pe santier in devenire. Anyway.
Una dintre ele, Mari - aia blonda- le povestea colegelor "fă, fată, să vă zic" cum fusese cu o alta amica in nu stiu ce club pe langa Bucuresti si nu mai aveau bani sa se intoarca acasa. PLM! Ce sa faca?! Si atunci, Mari l-a sunat pe iubitul ei, un sofer de maxi-taxi care a venit si le-a luat. Si super mandra Mari asta le spune cum in maxi-taxi erau niste italieni care au vazut-o si au placut-o, dar iubitul ei a sarit repede ca fata e a lui si ca nu le-o da lor. PLM din nou!
Azi de dimineata, pe scaunele din fata mea, in metrou, cele doua pitipoance brunete cu un alt coleg, de data asta genul de tip penibil de care ti-e mila si te intrebi cum niste oameni care au gene asa aiurea (ADN, nu gene la ochi) se hotarasc sa aiba copii. Bruneta grasa vorbea despre Mari, pe care a sunat-o aseara si nu a raspuns si raspunde prietenul ei si-i spune "Mari a adormit la mine in brate, in maxi-taxi si o las sa doarma!"
Super tare faza si trista si penibila si... anyway. Dupa cinci luni, aceeasi Mari, de data asta absenta, barfita de colegele ei. Totusi, e inca impreuna cu soferul, deci si relatia ei a ramas la fel.
Nu-i vina mea ca urechile mele culeg ce se intapla peste tot mereu si nici ca de obicei retin toate minunatiile - discutii de la trecerea de pietoni, din metrou, de la munca, de pe strada din magazine. E simpatic, totusi, si util uneori.
Ce nu inteleg e urmatoarea chestie - pitipoancele astea sunt asa cam la fel toate - de asta se si incadreaya intr-o categorie - e un stereotip, un tipar, sunt trase la indigo. Atunci, nu inteleg cum de retin si identific eu niste piti, din zeci de piti vazute zilnic. Le recunosc, le retin numele daca-l aud, rasul zgomotos - nu-mi plac persoanele care ra zgomotos, habar n-am de ce - parul, rujurile aruncate aiurea pe buze si mai stiu eu ce.
Asta e trist ca prin memoria mea de multi elefanti plutesc la un loc pitipoance, stiri si zvonuri, nume de strazi, pasaje din carti, ideile unor filosofi nebuni, versurile unor poeti nebuni si ei, pasaje din filme, planuri, retete culinare, amintiri din copilarie, mituri si simboluri si cate si mai cate, adunate talmes-balmes, care uneori duc la vise ciudate (apropo de visul Melaniei pe care nu-l scriu pentru ca e al ei si n-am drepturi de autor) sau la idei interesante. Macar, nu ma plictisesc :)
Anul trecut (mi-a iesit de data asta pt ca pana ieri tot credeam ca-s in 2009) pe la inceputul anului scolar, in metrou, dimineata - 3 pipite. Sau pitipoance sau fete penibile si fara Dumnezeu. Una blonda si cam tigancusa asa la ten, una brunetica si cam grasa si alta, tot brunetica, slabuta, inalta. Toate trei imbracate ca niste papagali, aproape identic. Penibil. Iti violau retina (cu hainele) si urechile (cu limbajul). Eleve in cls a-XI-a la un liceu in Pipera. Langa ele un coleg genul manelist, lucrator pe santier in devenire. Anyway.
Una dintre ele, Mari - aia blonda- le povestea colegelor "fă, fată, să vă zic" cum fusese cu o alta amica in nu stiu ce club pe langa Bucuresti si nu mai aveau bani sa se intoarca acasa. PLM! Ce sa faca?! Si atunci, Mari l-a sunat pe iubitul ei, un sofer de maxi-taxi care a venit si le-a luat. Si super mandra Mari asta le spune cum in maxi-taxi erau niste italieni care au vazut-o si au placut-o, dar iubitul ei a sarit repede ca fata e a lui si ca nu le-o da lor. PLM din nou!
Azi de dimineata, pe scaunele din fata mea, in metrou, cele doua pitipoance brunete cu un alt coleg, de data asta genul de tip penibil de care ti-e mila si te intrebi cum niste oameni care au gene asa aiurea (ADN, nu gene la ochi) se hotarasc sa aiba copii. Bruneta grasa vorbea despre Mari, pe care a sunat-o aseara si nu a raspuns si raspunde prietenul ei si-i spune "Mari a adormit la mine in brate, in maxi-taxi si o las sa doarma!"
Super tare faza si trista si penibila si... anyway. Dupa cinci luni, aceeasi Mari, de data asta absenta, barfita de colegele ei. Totusi, e inca impreuna cu soferul, deci si relatia ei a ramas la fel.
Nu-i vina mea ca urechile mele culeg ce se intapla peste tot mereu si nici ca de obicei retin toate minunatiile - discutii de la trecerea de pietoni, din metrou, de la munca, de pe strada din magazine. E simpatic, totusi, si util uneori.
Ce nu inteleg e urmatoarea chestie - pitipoancele astea sunt asa cam la fel toate - de asta se si incadreaya intr-o categorie - e un stereotip, un tipar, sunt trase la indigo. Atunci, nu inteleg cum de retin si identific eu niste piti, din zeci de piti vazute zilnic. Le recunosc, le retin numele daca-l aud, rasul zgomotos - nu-mi plac persoanele care ra zgomotos, habar n-am de ce - parul, rujurile aruncate aiurea pe buze si mai stiu eu ce.
Asta e trist ca prin memoria mea de multi elefanti plutesc la un loc pitipoance, stiri si zvonuri, nume de strazi, pasaje din carti, ideile unor filosofi nebuni, versurile unor poeti nebuni si ei, pasaje din filme, planuri, retete culinare, amintiri din copilarie, mituri si simboluri si cate si mai cate, adunate talmes-balmes, care uneori duc la vise ciudate (apropo de visul Melaniei pe care nu-l scriu pentru ca e al ei si n-am drepturi de autor) sau la idei interesante. Macar, nu ma plictisesc :)
Comments