Sa inviem
Poate uneori, fiecare dintre noi are nevoie de cate o inviere. Din pacate, insa, asta e cam greu. Poate pentru ca pentru a "reveni la viata" ai nevoie de multi oameni care sa creada in tine. Sau mai presus de atat, sa crezi tu.
Sa poti sa te lasi sa mori numai in speranta unei invieri.... asta n-ar mai fi corect. Ar fi asa de las, ca de fiecare data cand ti se uraste de viata sa apesi brusc pe frana si apoi, dupa un ragaz de 3 sau cate zile vrei, sa pornesti mai departe ca un om nou, uitand de cele ce au fost.
Sa fie ca un fel de inaltare intr-un alt plan. Sa poti sa scapi de tine si asta nu ai cum s-o faci pentru ca tu de tine nu ai cum sa te rupi. Poate doar atunci cand te afli in coma.
In rest, pentru invieri e nevoie de crucificari. Atunci cand iti dai singur cu crucea in cap si cazi ca prostul din cauza propriilor tale sireturi, cand te ridici nu-i nici o inviere, pentru ca ranile raman acolo. Pentru ca tu de fapt nu te lupti cu nimeni si cu nimic. Doar ascunzi, ca idiotul, mizeria sub covor si te lauzi ca acolo nu mai exista nimic.
Vizibilul e intr-adevar ceea ce percep cei din jur. Majoritatea. Unii percep si altceva, dar nu vizibilul te macina - cel putin daca iti pasa - ci invizibilul. Tu cu tine, din tine si pentru tine. Daca am fi Iisusi, noi nu am invia pentru ceilalti, ci pentru noi. Si poate asa ar fi corect si bine. Eu asa cred. Sa incercam, din cand in cand, sa inviem cate putin. Pentru noi.
Sa poti sa te lasi sa mori numai in speranta unei invieri.... asta n-ar mai fi corect. Ar fi asa de las, ca de fiecare data cand ti se uraste de viata sa apesi brusc pe frana si apoi, dupa un ragaz de 3 sau cate zile vrei, sa pornesti mai departe ca un om nou, uitand de cele ce au fost.
Sa fie ca un fel de inaltare intr-un alt plan. Sa poti sa scapi de tine si asta nu ai cum s-o faci pentru ca tu de tine nu ai cum sa te rupi. Poate doar atunci cand te afli in coma.
In rest, pentru invieri e nevoie de crucificari. Atunci cand iti dai singur cu crucea in cap si cazi ca prostul din cauza propriilor tale sireturi, cand te ridici nu-i nici o inviere, pentru ca ranile raman acolo. Pentru ca tu de fapt nu te lupti cu nimeni si cu nimic. Doar ascunzi, ca idiotul, mizeria sub covor si te lauzi ca acolo nu mai exista nimic.
Vizibilul e intr-adevar ceea ce percep cei din jur. Majoritatea. Unii percep si altceva, dar nu vizibilul te macina - cel putin daca iti pasa - ci invizibilul. Tu cu tine, din tine si pentru tine. Daca am fi Iisusi, noi nu am invia pentru ceilalti, ci pentru noi. Si poate asa ar fi corect si bine. Eu asa cred. Sa incercam, din cand in cand, sa inviem cate putin. Pentru noi.
Comments