Timp...

Poate incepi sa simti timpul asa emotiv cand il vezi cum trece peste altii. Sau asa sunt eu. Mie mi-e totuna ca trece la mine, peste mine, ca ma rasfir eu si ma pierd, putin cate putin, prin el.
Atunci cand cei de langa tine cresc, albesc, pleaca, incepi sa il simti cum curge si iti ia cu el particele din tine. Ca le inlocuieste cu amintiri asta e altceva, dar lucrurile palpabile nu mai sunt asa cum erau. Sau nu mai conteaza la fel... sau conteaza mai mult dar nu le mai ai.



Nu am inteles vreodata oamenii care plang la filme si momente din viata. Asta pana cand m-a impresionat Bob, la festivitatea de absolvire a facultatii, cand mi s-a pus un nod in gat si mi s-au inmuiat picioarele. Come on! Dintr-un pusti uimior de energic, amuzant si peltic - pe cand avea 2-3 ani -, care nu il putea pronunta pe r si ii spunea l, sa il vezi acolo, mare si serios, primind o diploma, inconjurat de oameni mari. Asa ca el. Ca si el e om mare. Pana saptamana trecuta, cand l-am vazut, habar nu aveam ca se facuse om mare. Si am fost tare mandra, nu ca ar fi facut ceva iesit din comun, dar asa.. pur si simplu.

Si ca sa intelegi cum am vazut eu brusc - Bob mic -> Bob mare, uite aici o poza cu noi doi. Eu tot Oana mica am ramas :)) - macar in mintea mea. Pentru altii oi fi fost si eu Oana mica -> Oana mare, asa in mod brusc.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii