Deja... vit avec monsieur Jean Jacques Rousseau

Mai super wow decat deja-vu mi se pare ceea ce o sa numesc deja-vit (pentru cei care nu inteleg ce vreau sa zic 'deja trait'). So... Mi se pare fantastice momentele alea cand te afli undeva si ai senzatia aia ca o alta persoana, om celebru samd, a trait aceeasi senzatie intr-o situatie similara.Nu ca ar fi trecut pe acolo. De aici vine si farmecul mai mare. Ca se afla in tara lui, in orasul lui, intr-o zi similara si a trait senzatia aia. Si intra in pielea ta sau tu intr-a lui. Ca senzatia pe care ar trebui sa o aiba oamenii in filmele horror cand a fantoma trece prin ei... cred :)

Extraordinar a fost azi, cand ma intorceam de la piata. Soarele orbitor, drumul putin ud de la zapada topita, harmalaia si oarecum mizeria trista specifica pietelor m-a facut sa ma simt precum Jean Jacques Rousseau. Ca si cum J.J. Rousseau ar fi intrat in sufletul meu pentru cateva secunde si mi-ar fi zis Uite, Oana, in urma cu mai bine de 250 de ani, ma aflam pe o strada aglomerata din Paris, plina de precupete si vanzatori ambulanti. Era prin ianuarie, zapada incepuse sa se topeasca si cum mergeaum eu pierdut printre gandurile mele, am ridicat privirea si soarele m-a intepat virulent in ochi.

Pe lista senzatiilor, deja vit-ul asta are loc de cinste. Pentru mine cel putin. Nu e prima, dar e clar in top cinci, undeva dupa senzatia de zbor si inainte de deja vu. Asa ca da, evident ca m-am simtit bantuita de un om si de o senzatie wow. Si mai ciudat e faptul ca pana acum, nu am mai avut nici un deja vit cu Rousseau si, in plus, imi placea multisor acum vreo 15 ani, l-am studiat acum vreo 12 dar tot cam de atunci nu m-am mai gandit la el. Nici macar in trecere. Asa ca, merci monsieur Rousseau. Vous m'avez donne un jour merveilleux!