Niste idei
Acum multi multi ani imi doream ca gandurile sa fie transferate prin puterea mintii, pe un caiet, atunci cand imi trec prin minte si sunt inca hot&fresh.
Acum, mi-as dori sa apara online sau offline, intr-un word, atunci cand imi trec prin minte. Si degeaba. Ele se pierd undeva acolo, in minte. Nu se uita, dar se sedimenteaza si parca isi pierd uneori farmecul si cand sa le treci pe "hartie" nu mai au acelasi wow si asa devii lenes, stupid si enervant... devin lenesa, stupida si enervanta si gata. Pagina ramane goala.
Cum ai mereu la indemana un device cu internet ar fi simplu. Sau nu cu internet. Cu un doc in care sa poti scrie, lucrurile ar putea fi extrem de simple... Dar... in metrou ma enerveaza cand se holbeaza cineva in telefonul meu. In sedinta, da, la munca, e frustrant sa le scriu cand poate se uita cineva in telefonul meu. Nu ca as scrie pe blog doar pentru mine, dar una e sa vada lumea apoi si alta e sa vada cand scrii. E ca si atunci cand te dezbraci. Una e sa te vada el goala si alta e sa te dezbraci asa incet in fata lui. Senzatia e alta, ideea poate o fi aceeasi, who knows.
Cateodata scriu pe strada... mergand. Cine naiba sa se uite in telefonul meu? Problema e ca ma mai lovesc de oameni... sau ei de mine, ca ignor semne, stalpi si gropi, ca sunt frustrata cand trebuie, la fiecare cateva secunde, sa ridic privirea sa vad daca nu cumva ma calca vreo masina/ma loveste vreun om/ma intampina dur vreun zid.
Si, atunci, cand si cum sa scrii? Niciodata. Sa iti ramana gandurile in minte... si atunci... sa las mostenire doar muuultele agende scrise acum... muuulti ani... si cateva pagini pe internet? Si sa zic... pana la aproape 29 de ani, Oana sau Tzuni pentru unii, a debitat tampenii. Apoi s-a oprit. Pai cum adica, a murit? Nu, doar ca ii era lene. C'mon! Trebuie sa se inventeze si chestia asta... transfer minte-pc-hartie-whatever.
Or not...
Doar asa... ca idee, pentru ca am atatea idei si idei si idei - nu sclipiri, doar simple idei - care raman pierdute in mintea mea si doar a mea si se lovesc intre ele si nasc fie monstri, fie superbitati. De care ma bucur, ingrozesc sau uimesc doar eu. De ce sa nu scap de povara si sa o impart si cu altii?
Nu stiu... zic si eu asa...
Acum, mi-as dori sa apara online sau offline, intr-un word, atunci cand imi trec prin minte. Si degeaba. Ele se pierd undeva acolo, in minte. Nu se uita, dar se sedimenteaza si parca isi pierd uneori farmecul si cand sa le treci pe "hartie" nu mai au acelasi wow si asa devii lenes, stupid si enervant... devin lenesa, stupida si enervanta si gata. Pagina ramane goala.
Cum ai mereu la indemana un device cu internet ar fi simplu. Sau nu cu internet. Cu un doc in care sa poti scrie, lucrurile ar putea fi extrem de simple... Dar... in metrou ma enerveaza cand se holbeaza cineva in telefonul meu. In sedinta, da, la munca, e frustrant sa le scriu cand poate se uita cineva in telefonul meu. Nu ca as scrie pe blog doar pentru mine, dar una e sa vada lumea apoi si alta e sa vada cand scrii. E ca si atunci cand te dezbraci. Una e sa te vada el goala si alta e sa te dezbraci asa incet in fata lui. Senzatia e alta, ideea poate o fi aceeasi, who knows.
Cateodata scriu pe strada... mergand. Cine naiba sa se uite in telefonul meu? Problema e ca ma mai lovesc de oameni... sau ei de mine, ca ignor semne, stalpi si gropi, ca sunt frustrata cand trebuie, la fiecare cateva secunde, sa ridic privirea sa vad daca nu cumva ma calca vreo masina/ma loveste vreun om/ma intampina dur vreun zid.
Si, atunci, cand si cum sa scrii? Niciodata. Sa iti ramana gandurile in minte... si atunci... sa las mostenire doar muuultele agende scrise acum... muuulti ani... si cateva pagini pe internet? Si sa zic... pana la aproape 29 de ani, Oana sau Tzuni pentru unii, a debitat tampenii. Apoi s-a oprit. Pai cum adica, a murit? Nu, doar ca ii era lene. C'mon! Trebuie sa se inventeze si chestia asta... transfer minte-pc-hartie-whatever.
Or not...
Doar asa... ca idee, pentru ca am atatea idei si idei si idei - nu sclipiri, doar simple idei - care raman pierdute in mintea mea si doar a mea si se lovesc intre ele si nasc fie monstri, fie superbitati. De care ma bucur, ingrozesc sau uimesc doar eu. De ce sa nu scap de povara si sa o impart si cu altii?
Nu stiu... zic si eu asa...
Comments