Despre ceaţă si ceată. Ambele din jur

E plictiseala şi ceaţă. În jur. Nu e ca şi cum am fi plictisiţi de tastele calculatorului (bullshit, ale tastaturii), de aceleaşi staţii de metrou sau eternul praf care probabil a fost primul şi va ramane ultimul pe lumea asta cand s-or duce toate.

E doar plictiseala şi ceaţă ca o stare generală. Şi când văd ceaţa şi plictiseala asta, după cum spuneam, generală, tind sa ma bucur aşa. Sau, fie, e mult spus bucur. Toata lumea e "whatever", toti sunt inceti, in reluare, liniştea e mai... linişte, oamenii devin mai maleabili pentru că nu au chef să riposteze sau să acţioneze. Şi ai impresia, dacă îţi rofţezi puţin imaginaţia, că te plimbi printre nişte statui. Că tot oraşul în jurul tău a murit... sau a împietrit brusc şi ai rămas signur pe lume, tu cu gândurile tale şi atât. Faptul că-ţi eşti suficient nu-i mai isterizează pe alţii care tind să-ţi bage pe gât socializare cu găleata, echipe, găşti şi planuri fandosite de "front comun".

Ma feresc să sochez comportandu-ma cum simt si imi transfer activitatea undeva inauntru. Amuzamentul, uimirea, atenţia, respectul, aprobarea sau nervii cuiva. Asta e aiurea, ca nu poti sa te dai cu fundul de pamant fara ca sa atragi atentia. Nu ca asta as face.

Ma gandeam cum as putea sa devin invizibila. Poate de asta ma si legam de ceata, mereu. Si azi, la fel. Numai ca e asa falsa ceata asta, ca si noi, oamenii, care suntem superficiali, temporali şi, mai ales, atat de schimbatori.

Incercam sa vad daca am chef sa-mi formulez ideile asa... public, pe hartie dintr-asta electronica sau orice alt fel de... Incercam sa vad daca problema e doar verbala. Concluzia simpla, asa cum nu am chef sa schimb doua vorbe cu oricine, nu am chef nici sa le tastez.

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii