O mana de oameni si atat
Si uneori ti se face dor de oameni... Dor dintr-ala adevarat, pe care il simti ca pe un loc gol maturat de vant, ascuns undeva in infinitatea sufletului (pentru ca sufletul nu poate fi altceva decat un crampei de infinit).
Dor adevarat de oameni adevarati. Adevarati in felul lor unic. Dor de o mana de oameni pe care tu i-ai cunoscut altfel, o mana de oameni care tie ti-au "vorbit" diferit, o mana de oameni interesanti, o mana de oameni cu o frumusete aparte, care a ramas ca o dara de lumina printre feliile de intuneric create de alte destine, moi si indiferente, care ti-au calcat pragul ochilor prieteniei. Sau poate nici macar atat... oameni care ti-au trecut doar pragul ochilor cunoasterii.
Nu e vorba de iubiri mai mult sau mai putin efemere, ci de oameni care, pierduti in masa de gri pentru altii, pentru tine au insemnat altceva.
Pentru tine au fost frumosi, interesanti, amuzanti, nebuni, uimitor de inteligenti sau din cale afara de talentati.
O mana de oameni pe care nu i-ai mai vazut de opt, cincisprezece sau poate numai trei ani.
O mana de oameni de care te-a despartit distanta cand te-ai mutat dintr-un colt intr-altul al tarii, al orasului sau poate doar distanta schimbarii felului de a fi. Dar, cel mai des, oameni de care te-a despartit viata cu ale ei alegeri, suisuri si coborasuri interpretate haotic si in fuga de ceea ce numim timp.
O mana de oameni atat de reali si de palpabili, care nu aveau cum sa traiasca intr-un univers frivol al unui click distanta.
O mana de oameni cu o fragilitate uimitoare data de un anumit loc, o anumita apropiere si o circumstanta care nu se putea repeta in intalnire decat pentru un numar finit de ori, in mediul propice. Oameni ai unui "aici si acum". Si atat.
O mana de oameni pe care, daca i-ai vedea, intamplator, pe strada, fie i-ai intampina ca si cum viata ar fi ramas impietrita intre voi si s-ar dezmorti brusc, fie i-ai ocoli sau v-ati ocoli reciproc. Asta daca evolutia timpului, ideilor si starilor voastre ar fi acoperit sau sters colturile unde destinele vi se uneau intr-o potrivire perfecta. Acum intalnirea ar fi prea banala si comuna. Iar unele lucruri si situatii si oameni nu pot fi decat absolute, ca simplul "totul sau nimic". Altfel, ar fi lipsite de sens. Ba mai mult, rarisim poate - absurd ca viata dintre voi - oameni pe care poti sa ii regasesti infipti actual in existenta ta, printr-o coincidenta sau revenire, doar ca nu in acel "aici si acum" care era acolo si atunci.
Cel mai important in toata povestea asta e faptul ca vorbim despre o mana de oameni de care iti e cu adevarat dor intr-o maniera total lipsita de egoism. Iti e dor de ei, pentru ei si atat, nu iti e dor de eul tau de atunci prin prisma lor. Poate si din cauza asta e vorba doar despre o mana de oameni si nu mai mult.
Dor adevarat de oameni adevarati. Adevarati in felul lor unic. Dor de o mana de oameni pe care tu i-ai cunoscut altfel, o mana de oameni care tie ti-au "vorbit" diferit, o mana de oameni interesanti, o mana de oameni cu o frumusete aparte, care a ramas ca o dara de lumina printre feliile de intuneric create de alte destine, moi si indiferente, care ti-au calcat pragul ochilor prieteniei. Sau poate nici macar atat... oameni care ti-au trecut doar pragul ochilor cunoasterii.
Nu e vorba de iubiri mai mult sau mai putin efemere, ci de oameni care, pierduti in masa de gri pentru altii, pentru tine au insemnat altceva.
Pentru tine au fost frumosi, interesanti, amuzanti, nebuni, uimitor de inteligenti sau din cale afara de talentati.
O mana de oameni pe care nu i-ai mai vazut de opt, cincisprezece sau poate numai trei ani.
O mana de oameni de care te-a despartit distanta cand te-ai mutat dintr-un colt intr-altul al tarii, al orasului sau poate doar distanta schimbarii felului de a fi. Dar, cel mai des, oameni de care te-a despartit viata cu ale ei alegeri, suisuri si coborasuri interpretate haotic si in fuga de ceea ce numim timp.
O mana de oameni atat de reali si de palpabili, care nu aveau cum sa traiasca intr-un univers frivol al unui click distanta.
O mana de oameni cu o fragilitate uimitoare data de un anumit loc, o anumita apropiere si o circumstanta care nu se putea repeta in intalnire decat pentru un numar finit de ori, in mediul propice. Oameni ai unui "aici si acum". Si atat.
O mana de oameni pe care, daca i-ai vedea, intamplator, pe strada, fie i-ai intampina ca si cum viata ar fi ramas impietrita intre voi si s-ar dezmorti brusc, fie i-ai ocoli sau v-ati ocoli reciproc. Asta daca evolutia timpului, ideilor si starilor voastre ar fi acoperit sau sters colturile unde destinele vi se uneau intr-o potrivire perfecta. Acum intalnirea ar fi prea banala si comuna. Iar unele lucruri si situatii si oameni nu pot fi decat absolute, ca simplul "totul sau nimic". Altfel, ar fi lipsite de sens. Ba mai mult, rarisim poate - absurd ca viata dintre voi - oameni pe care poti sa ii regasesti infipti actual in existenta ta, printr-o coincidenta sau revenire, doar ca nu in acel "aici si acum" care era acolo si atunci.
Cel mai important in toata povestea asta e faptul ca vorbim despre o mana de oameni de care iti e cu adevarat dor intr-o maniera total lipsita de egoism. Iti e dor de ei, pentru ei si atat, nu iti e dor de eul tau de atunci prin prisma lor. Poate si din cauza asta e vorba doar despre o mana de oameni si nu mai mult.
Comments